Razne

Trebuia sa copiez pe cineva in ceea ce priveste titlul si cine-i mai bun de copiat daca nu Cioran.



Cat de multe lucruri se pot spune despre minciuna si atat de putine despre adevar. 



M-am grabit sa ajung la 30 de ani, iar acum, ca sunt atat de aproape, as face orice ca sa ma intorc.



Nu-mi doresc vesnicia. O las poetilor si martirilor. Mie-mi ajunge o viata-n desfrau.



Nu stiu de ce avocatii poarta sacou, pentru ca diferenta dintre ei si gunoieri e dimensiunea gunoiului. Si aceeasi incredere ca vor face treaba buna o am si pentru cei din urma.



Moartea este in mod cert un sentiment cald. Ceea ce ma lasa rece.



Una din problemele capitalismului este ca toti sunt de inlocuit.

Daca Iisus ar exista azi, nu l-am ucide a doua oara. L-am lasa sa aiureze in continuare in timp ce noi ne-am vedea de crestinismul nostru. 

Cum arata adevarul? Dar cum ar fi sa nu stim adevarul (ca un lucru descoperit), ci ca un lucru a priori, dinainte dat. Cum ar fi sa nu cunoastem adevarul, dar sa regasim adevarul in noi. Sa-l simtim. Sa fie la fel de veridic precum sangele din vene. 

Mircea Eliade vorbeste de intelectuali ca fiind niste persoane dintre cele mai superstitioase, dispunand de adevaruri prefabricate, dinainte stiute, necontrolate si luate ca atare. Asa cum credinciosul stie ca Dumnezeu exista, fara sa-i puna la indoiala existenta, la fel de bine intelectualul stie ca timpul are o singura directie, fara a-i contesta autenticitatea. 

Din cate se pare, evolutia duce la singuratate. Monoteism, monogamie, monotonie... Ne refugiem in lucruri singulare si ne laudam ca fiind fiinte sociale, si totusi, la finalul zilei, un singur lucru mai ramane de facut: sa adormim singuri. 

Curios cum majoritatea agnosticilor si ateilor l-ar gasi sau recunoaste pe Dumnezeu inauntrul lor, numai crestinii, adevaratii credinciosi, il exterioreaza. 

Si Zeul a spus "Cautati-ma la periferie si nu ma veti gasi. Cautati-ma in centru si iara nu voi fi. Gasiti-ma in voi si atunci imi veti recunoaste Puterea". 

Desi mi-e greu sa-i recunosc existenta, mai mereu am cautat sa evit sa-I iau numele in desert sau sa vorbesc in numele Lui. Semn ca indoiala inca zace in mine. 

Dumnezeu ii iubeste pe cei care se iubesc pe sine.

Fericirea inseamna sa traiesti in prezent.

Alcoolul, in definitiv, este mai mult o atitudine decat un consum. Inseilat si obligat cu o misiune, de altfel, grea: sa adoarma "mortii" cotidieni.

Nu incerca sa patrunzi cu sufletul tainele Orientului acolo unde nici macar cu mintea nu ai cum sa ajungi. Nu spune ca intelegi Orientul atunci cand porti mirosul infect al comercialismului carnal al Occidentului. Orientul este spiritualite trupeasca, iar singurii in masura sa il manjeasca sunt cei patrunsi de intelegerea lui. Restul suntem diletanti, care slefuim suprafata perfect rotunda a Universalului Oriental.

Viata e la fel de inutila ca un jeleu: are gust, dar ii lipseste esenta.

Uitarea cea mai buna si sigura e atunci cand te comporti ca un burete ce se lasa imbibat, umezit si udat cu faptele si gandurile celuilalt. Lasa-l sa-ti intre in vene, accepta-l, imbratiseaza-l cu totul, lasa-i raceala sa-ti intre in oase, s-o simti pana-n adancul maduvii. Apoi, o data ce esti plin de el, ud pana la oase, vei vedea cum se scurge din tine. Picatura cu picatura. Iar atunci cand vei intalni caldura, de la altcineva, desigur, vei vedea cum te vei usca si tot trecutul iti va zace la picioare ca o balta murdara. Te vei curata prin acceptare, nu prin renegare.

Nu m-am nascut fotograf...

Nu m-am nascut fotograf. La naiba, nici macar intr-o familie pasionata de asemenea lucruri... Prima jumatate de viata nici macar n-am vrut sa aud de poze. Fie de familie, fie de excursie, impreuna cu prietenii. Nu-mi placea de mine. Sau poate ca eram satul sa tot aud "Esti un tip fotogenic" de la oameni neavizati. Oameni care-mi faceau un compliment de dragul meu si poate, poate o sa pozez cu ei sau pentru ei. Nu sunt un fotomodel, desi nici prea urat nu ies in poze. Am ajuns sa stiu sa pozez nu fiindca imi doream asta, ci din cauza modelelor mele neinitiate. Trebuia sa le invete cineva cum sa se aseze, cum sa stea, cum sa zambeasca pentru ca fotografiile mele sa iasa bine. Sau macar... cat de cat... asa cum imi doresc eu.

Copilaria am petrecut-o in preajma unei camere simple, de familie, fara film. Obisnuiam sa-mi testez vederea "scotandu-mi" ochii cu blitzul ei, un blitz nu foarte puternic, evident, dar suficient de deranjant. Si cand faceai miscarea asta de zece, cinsprezece ori pentru un ochi, stresul era destul de mare incat sa provoace daune pe termen lung. Din fericire, n-am patit nimic. Am plans destul de mult la viata mea incat sa fie suficient de umezi ochii pentru a rezista unui asemenea stres.

Prima camera foto pe care am folosit-o in scopuri academice a fost aceeasi din copilarie, dar de data asta cu film in ea. Film cumparat de mine, dintr-un chiosc din statia de autobuz. Un Kodak Color 200. Valorea ISO 200, este, cum spunea cineva, nici capra, nici varza. Nu e nici la fel de fin ca un ISO 100, dar nici suficient de granulat cat un ISO 400. E probabil cea mai proasta sensibilitate de film existenta. ISO 800 are o explicatie si o greutate personala, de 1600 nu mai vorbesc, iar 3200 reprezinta deja nave spatiale pentru unii.

Majoritatea amatorilor nu stiu ce film sa aleaga. ISO 100 e pentru peisaje, ISO 400 pentru interioare cu blitz si atunci cand este innorat, iar ISO 200... ISO 200 e pentru toate situatiile fotografice. Asta pana te prinzi cum e treaba cu fotografia si renunti sa mai crezi abureala pe care ti-o vinde un alt necunoscator in domeniu, care pe langa filmul vandut, iti mai da si o punga de pufuleti si o sticla de Coca-Cola. Dar e ok, e normal. Are o afacere de tinut in spate. Banii nu pica din cer, iar clientii, putinii care sunt, trebuie convinsi repede si usor. Nu de alta, dar prea multe explicatii creeaza cozi si clienti care, plictisiti, fiindca ei vor doar o apa plata, pleaca si se duc la alt magazin.

Asa ca stateam in scaunul meu de la job, admirand nostalgic vechea camera foto a familiei. Eram pregatit sa cuceresc lumea. Nu stiam ca prin cei 35mm ai lentilei obosite si chioare n-o sa obtin rezultate prea bune, dar eram fericit ca aveam film in ea. ISO 200... ce miros, ce cutie interesanta, ce viata de artist ma astepta. Rasarituri, apusuri, femei celebre si masini supersport asteptau sa fie "trase" in cadrele de 24 pe 36mm. Eram fotograf si eram la inceputuri... Diafragma? Automata. Timp de expunere? Ce-i ala? Automat... Doar blitzul putea fi activat sau dezactivat dintr-un buton. In fond, ca si acum, nici atunci nu eram interesat prea tare de detaliile tehnice. Stiam ca meseria de fotograf include mai degraba compozitie si mai putin date tehnice. EXIF-urile sunt pentru cei cu prea mult timp liber.

Din dragoste

           <<Draga mea iubita,

 Am aflat ce-i dragostea. Si cu toate astea, m-am decis sa renunt la ea. Candva credeam ca dragostea este asumarea constienta a euforiei, a dorintelor emotionale, a poftelor carnale, o insumare a tuturor sentimentelor frumoase ce te poate lega de o persoana. Pe scurt, dragostea mi se parea a fi un lucru cu adevarat frumos.

 Pana am descoperit adevarata dragoste si, implicit, adevarata fata a ei. Dragostea este, cu parere de rau, unul din cele mai urate sentimente. Nu pricep cum iubirea, cu ale ei sute si mii de fete, se poate numi incununarea dragostei. Si totusi, sa fie durata singura diferenta dintre iubire si dragoste?

 De ce-ti spun tocmai tie aceste lucruri? Si de ce tocmai acum? Pare tardiv momentul pentru aceste cuvinte acum, iar vorbele devin inutile atunci cand ai gura inundata de sange... si totusi, gustul sangelui este poate asemuit cu cel mai dulce vin pe care l-ai baut vreodata.

 Cand te-am vazut prima oara, sangele imi fierbea la propriu. Caldura care mi-a invaluit trupul m-a infierbantat atat de tare incat am zacut doua saptamani la pat, fara sanse mari de izbanda. Doctorii n-au avut ce-mi face. A trebuit sa-i rog, sa-i implor, sa-i dau afara din casa sa ma lase in pace. Am supravietuit totusi. Apoi, te-am cautat. Si ce chin, ce dor, ce vise desarte mi-am facut, cum mi-am naruit toate sperantele... pana te-am gasit.

 Pana cand ochii ni s-au intalnit. Pana cand viata in mine a revenit, plina de dorinta. Focul inimii iar s-a aprins, ochii mi-au iesit din orbite si in spatele lor puteai sa-mi vezi craniul pe care statea imprimata imaginea ta. Doar pentru tine aveam ochii, gura si nebunia. Inca ardeam, dar ardeam mocnit, suficient cat sa-mi tina sangele in miscare. Ma taram dupa tine acolo unde mergeai tu. Voiam sa fiu cu tine zi si noapte, noapte si zi. Innebuneam atunci cand nu puteam fi cu tine, acolo unde erai tu, unde voiam sa fiu si eu...

 Asta pana cand ai vrut sa fugi de mine, sa scapi... inteleg, te sufocam. Dar te-am prins, intr-un final si cu o miscare sigura si scurta ti-am luat ce aveai mai de pret: aripile. Voiam sa zburam, visam ca suntem pe un nor si amandoi plutim spre viitor, visam ca vom ramane amandoi, visam...

 Tu insa ai vrut sa zbori mai sus decat mine, decat pot eu sa zbor... Ai vrut sa fugi pe un alt nor, insa eu te-am prins, te-am incatusat in lanturile mele grele si cu mainile mele ti-am frant aripile...

 Iar acum...

 Acum sunt ca un caine rau, insetat de sange. Inlantuit si ascuns de ochii oamenilor, intr-un colt. Imi masor zilnic cusca si trag de lantul gros de fier in speranta ca intr-o buna zi se va rupe. Ma hranesc zilnic cu o bucata din cadavrul tau... ai intrat demult in putrefactie, dar nici ca-mi pasa. Acum esti aici, acum esti cu mine. Pentru totdeauna...

 Pentru totdeauna al tau,
 Asa cum si tu esti a mea.>>

"Lazar, ridica-te!"

 Articolele de tipul acesta -> https://medium.com/life-learning/2a1841f1335d mi se par nu doar inutile, dar si plictisitoare. Fiindca sunt prea multe. Si cine mi-ar spune ca poate din multitudinea aceasta de articole poate careva se va ridica de pe scaunul lui si va face ceva cu viata lui. Da, asa e. Sigur va fi cineva care le va lua de bune. Sigur se va ridica si va face ceva... primele 5 minute. O saptamana, maxim, si asta ca sunt generos cu timpul altora. Lenesul ramane lenes pana moare.
 Dar adevarul e ca oamenii care chiar vor realiza ceva cu viata lor nu asteapta sa citeasca articolele astea. Deja fac ceva. Mircea Eliade la 26 de ani era doctor in filosofie. Acum peste 50 de ani, cand multi ar spune ca sistemul era altfel, scoala - scoala, desigur, iar societatea era alta, care crestea valori adevarate. Ne imbatam cu apa rece. Erau la fel. Nu-i neg meritele lui Eliade, in fond, cel mai mare istoric al religiilor din lume, dar la 26 de ani, doctoratul lui valora ceva mai mult decat un zero absolut. Tot trebuia sa se chinuie cu viata si societatea moderna, care-l manca de viu. Un titlu onorific, pe care nici macar el nu l-a recunoscut. A ramas profesor la catedra de filosofie.
 De cand se invarte pamantul, in societatea umana se invart aceleasi tipuri de oameni. Liderul, lenesul, fricosul, hotul, etc. Si care reactionau acum 2000 de ani la fel cum reactioneaza contemporanii nostri. Nu ma credeti? Cititi operele lui Caragiale. Au peste 100 de ani si reprezinta fidel societatea acelor ani. Traspuneti apoi operele in ziua de azi si numiti diferentele.
 Si care-i treaba cu cititul? De ce se pune atat de mult accent pe citit? De acord, cartile ajuta. Pe unii ii desteapta, pe altii ii inspira, etc. Dar nu cititi, oameni buni, in locuri publice si aglomerate. Gen metrou. Epic. Scuza cu nu am timp, dar macar fac ceva e la fel de buna ca lamentarea fata de locul de munca. Nu-mi place munca, dar nici nu-mi dau demisia, ca leafa-i buna. Nu evoluati in felul acesta. Am incercat si eu sa citesc in transportul public. Intre 2 conversatii proaste si scrasnitul rotilor, in afara de seria cartilor Amurg, altceva nu prea poti citi. Hai, fie de la mine, ca doar am zis ca sunt generos. Merge si o Sandra Brown, editie de buzunar. Faceti treaba ca lumea, oameni buni. Nu va mai multumiti cu jumatate de treaba facuta.
 Dar, pana la urma, ne meritam locul. Mediocritatea ne mananca. Si ipocrizia, intelectuala de aceasta data. Nu te dai mare cu BMW-ul pe care-l ai, ci cu Tratat de istorie a religiilor, editia a 2-a, pe care te chinui s-o digeri intre Unirii si Timpuri Noi. Tot epifanie ramane ce faci tu. Lipseste semnul crucii din ecuatie, dar doar o minune te poate ajuta sa intelegi ceva din lectura ta. Ca, pana la urma, peronul e pe partea dreapta. Asta cu o voce suava, calma si cristalina. Si mai sunt si olimpicii de profesie. Care citesc fiindca asa au auzit ei ca e bine si "abia astept sa termin cartea asta, ca ma mai asteapta 3 acasa". Nu e competitie. Poti citi o carte pe luna... doar una. Si s-o digeri. Apoi sa te apuci de alta...
 Asa ca oamenii care chiar vor realiza ceva cu viata lor, o vor face, fiindca au chemarea. Genialitatea e in gene. Te nasti cu ea. Si astfel intri in istorie. Restul sunt povesti de adormit copii, bune de citit in metrou.

Despre adevaratul motiv al uciderii evreilor

 Initial, am scris "motiv al Holocaustului". Dar mi-am adus aminte de ce am citit despre semnificatia cuvantului Holocaust. Desi astazi se foloseste in mod aproape exclusiv cand vine vorba de masacrarea evreilor din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ei bine, definitia corecta a Holocaustului este: << HOLOCAUST (‹ fr.; {s} gr. holo + gr. kaustos „de ars”) s. n. (REL.) Sacrificiu practicat în Antichitate de unele popoare (evrei, asirieni etc.), care consta în arderea integrală a animalelor pe altar. ♦ Spec. Exterminare (prin diferite metode) a unei mari părți a populației evreiești (c. 6 mil.) din Europa (în Germania, precum și în terit. ocupate vremelnic în timpul celui de-al doilea război mondial) de către naziști și aliații lor. În prezent, se folosește tot mai frecvent, termenul de shoah (în ebraică „nimicire, distrugere”). ♦ (În prezent) Ucidere în masă datorată unor motive politice, religioase sau ca urmare a unor cataclisme provocate de om (ex. h. ecologic, prin distrugerea mediului înconjurător sau h. atomic, prin consecințele nefaste ale unui război nuclear). >> 

Asa ca mult mai bine ales este titlul "motiv al uciderii evreilor". 

Ca sa scap de intrebari inutile, nu sunt rasist decat in proportii normale. Mai degraba xenofob, poate usor fricos de libertatea de miscare prea mare a unor minoritati, frica de nou, de strain, de altceva si influenta directa care se exercita si asupra din partea mass-mediei. Insa, uitandu-ma la niste filme care prezinta intr-un mai personal exterminarea in masa a evreilor si aratand partea nevazuta a razboiului, fata umana a "mieilor" dusi spre taiere, m-am intrebat "De ce au vrut sa-i omoare pe evrei?" 

Adolf Hitler doar a mentionat ceva despre uciderea evreilor in Mein Kampf iar in discursurile sale de  pana-n anul de gratie 1939, abia daca a facut 2-3 referiri la aceasta idee stupida. Apoi, probabil aveau nevoie de un tap ispasitor, aveau nevoie de un motiv pentru a cuceri Polonia (desi interesul lor era Austria, alta strategie ciudata) si l-au gasit dand vina pe evrei. Poate ca invidia ca  aveau bani, ca se credeau superiori celorlalte popoare denumindu-se ei insisi "Poporul Ales de Dumnezeu", poate ca parul blond al germanilor i-a impins pe nazisti (nu germani) sa-si coboare atentia (si pe evrei in lagare de concentrare) asupra celor mai sus mentionati. Cu ce scop? Cu ce motiv? De ce?

Nu voiam sa fac o tema din acest subiect. Insa un eveniment recent (pe langa filmele vizionate de curand si studiul facut asupra acestei teme pe cele mai neinspirate canale de comunicare - internetul si mai precis Wikipedia) m-a determinat sa scriu aceste randuri.

Un prieten ma suna astazi (22 August 2012), la orele amiezii, sa-mi spuna ca un prieten de-al unui prieten ar dori sa faca niste poze la niste bijuterii (da, in timpul liber fac si pe fotograful) si daca ma intereseaza jobul. I-am spus ca da, dar sa-mi dea mai multe detalii. Dupa care incepe sa-mi povesteasca: "pai tipul e EVREU, nu prea vorbeste romana si e NEGRU". Cuvintele au iesit mai lent decat le-am scris eu (si in mod cert, mult mai lent decat le-ati citit voi) si ma intrebam "de ce m-ar interesa ca e EVREU?" (prima intrebare) si a doua intrebare a fost chiar cu voce tare, in telefon, adresata prietenului meu "EVREU NEGRU?". Ma repet, nu sunt rasist, iubesc oamenii, meseria mea ma obliga s-o fac si pana la urma, in fata mortii suntem toti egali.

Legat de faptul ca era NEGRU, tot astazi am vazut pe un canal de socializare comun multor oameni si cunostinte de-ale mele, o fotografie veche cu un amerindian, vopsit in culorile razboiului (asa cum se facea acum multa vreme, cand colonistii americani inca nu detineau Vestul Salbatic). Poza venea insotita de niste comentarii ale unui alt utilizator care mentiona, printre altele "al naibii cioroi". Repet, nu sunt rasist. M-am simtit ofensat de remarca. Am dat si eu un raspuns pe masura la intrebarea celui care a postat poza: "de ce e vopsit alb?". "E vopsit alb fiindca are sangele rosu si e Indian, nu Negru si in mod cert nu-i Rasist."

Dar am divagat putin de la subiect.

Va intreb: care este adevaratul motiv al masacrarii atator evrei? Nu am un raspuns si nu am un raspuns bun, daca mi se cere musai sa-l dau. Mi se pare nu o cruzime... nu gasesc termen de comparatie.

Apoi, vin altii cu idei si mai crete. Exista un grup secret care conduce lumea si astia-s evrei. Pare plauzibila ideea, argumentele sunt solide si ai putea tinde sa le dai dreptate si sa-i crezi pe cuvant. Dar e un cuvant acolo care se bate cap in cap cu ideea de natiune conducatoare. "Conduce LUMEA". Fratilor, astia care conduc lumea si nu o tara, o mana de oameni, nu apartin vreunei natii. Sunt Globali (nu le pot spune universali). Ei nu conduc Israelul, America sau oricare alta tara. Conduc LUMEA. Vorbim de cu totul altceva. Illuminati, numiti-i cum vreti voi.

Eu sunt roman, nascut in Romania, cu cetatenie romana. Daca as pleca in America si m-as stabili pentru restul vietii, as ramane roman pana cand? Pana mi se da cetatenie? Pana sunt acceptat de societate? Pana cand ma vor respinge romanii? Pana cand voi decide eu? Oricum, mi se pare o prostie treaba asta cu natiunile si granitele vizibile sau invizbile intre natiuni si culturi. Nu sunt nici adeptul globalizarii, desi se pare ca asta deja exista la nivel economic (invizibil, e drept). Prefer, in mod incostient, sa ma stiu condus de un Roman, decat condus de un... International. Global d-asta de-al Luminatilor. Rockefeller... numiti-i cum vreti voi.

Daca e adevarat mitul si ei ne conduc viata... ar fie ei indeajuns de nebuni sa si-i omoare pe ai lor? Voi v-ati sacrifica poporul pentru... cine stie ce motive? 6 milioane sunt doar o cifra. Dar daca as scrie aici numele lor si ocupatia lor ar fi alta treaba, nu? Daca v-as arata si poze cu ei, cu familiile lor, deja par mai vii in ochii vostri. Nu mai sunt doar o statistica. N-am numarat pana acum in viata mea nici macar 6 milioane de bete de chibrit, dar 6 milioane de oameni... 6! Milioane! Ei bine, dar moartea nu este un motiv. Moartea este o destinatie.

Si atunci care e adevaratul motiv al mortii a 6 milioane de evrei?

Dar acum intervine problema cu mass-media si cu numaratoare voturilor... aaa... victimelor. Numarul lor ajunge la peste 6 milioane de morti din partea evreilor si cu un total de 73 milioane de vieti umane pierdute. Cate ?!? 73 milioane? Insa fiindca n-am trait in perioada respectiva, 73 de milioane astea mi se par ca salariul minim pe economie pe un an de zile. Astia ii dau pe paine, astia la lumina, de astia imi iau haine, televizor si poate mai pun si deoparte... Nu ma afecteaza, dar ma intereseaza. Ii cred pe cuvant, n-am cum sa demonstrez contrariul. Si o iau de buna.

Si ajung rasist. Ajung sa urasc evreii... negrii, chinezii, indienii, caucazienii, arienii si toate rasele pamantului. Spaniolii urasc romanii fiindca asa spune mass-media. Dar spaniolul de rand spune ca n-are nimic cu romanul, ca nu-i face nimic rau, ba chiar il lauda.

Nici eu nu urasc evreii, negrii, chinezii sau oricare alta rasa. Nu am motiv. Daca mi-e frica de ei? Nu mi-e frica fiindca e evreu sau chinez. Mi-e frica fiindca e om, iar natura omului e rea de la radacina. Asa cum spunea si Cioran despre Dumnezeu. Daca Dumnezeu (Creatorul nostru) ar fi fost bun, si noi am fi fost buni de cand ne-am nascut. Dar asa, fiindca suntem rai, si Creatorul Nostru este rau.

Aici se termina cuvantarea mea.

Insa intrebare ramane deschisa: care este adevaratul motiv al uciderii evreilor?

-> http://www.youtube.com/watch?v=rsL6mKxtOlQ

Despre neajunsul de a fi motociclist

In primul rand sa ma prezint. Nu cine sunt, ca asta stiti deja. Scrie la cutia de info. Am carnetul categoria A de 3 ani (din 2009) si motocicleta de 2 ani (2010 - pentru cei care n-au rabdare sa calculeze) si vreo 15.000 de km adunati, vreo 5-6 trante luate si multe momente de satisfactie. Am si carnetul de categoria B, dar de un an de zile. Am facut scoala de categ. B de doua ori din niste probleme independente de mine, dar mi-a prins tare bine.

As putea declara, cu mana pe inima, ca motociclismul, in opinia mea, este mai tare decat sexul. N-am introdus propozitia asta ca sa apara cuvantul sex in textul meu si sa dea mai bine la cautari sau articolului, ci pentru ca asa simt eu.

Destul despre mine. Cum adica "neajunsul de a fi motociclist?". Adica momentele alea in care te intrebi cat de mult se merita sa practici un asemenea sport, un asemenea hobby, care pentru unii este si mortal.

In primul rand, scoala de motociclisti e inutila. O termini, iti dau un plastic care e absolut inutil. Nu te poti angaja niciunde cu el fiindca nimeni nu angajeaza motociclisti. Scuteristii sunt alta treaba si pana mai acum cateva luni nici nu se punea problema sa le trebuiasca si lor carnet. Asa ca mai bine faci scoala de soferi. Iei un plastic folositor, care combinat cu diploma de Bac' te poti angaja ca sofer de distributie si poti face si masterul in soferie: categoria C, categoria profesionistilor.

Apoi, pierzi 20-30 de ore intr-un poligon care n-are nicio treaba cu realitate din trafic. Da, o sa inveti sa tragi de acceleratie, sa schimbi vitezele, sa iei un viraj si poate, daca ai noroc de instructor bun, sa afli si ce fac restul butoanelor de pe ghidon. Cum ar fi semnalizarea. Daca te mai invata si ca atunci cand iei un viraj trebuie sa te apleci si auzi de termeni precum counter-steering, poti considera ca au meritat banii. Ca sa fii insa "competitiv" si pe sosea, strada, intersectie, trebuie sa te faci sofer. Sau macar sa faci 30 de ore de scoala. Prind al naibii de bine si te invata cand sa te bagi si cum (cu semnalizare), sa fii atent la cel din spate, fata, lateral si sa intelegi ca drumul public nu e al tau, ca doar d-aia ii zice public. Adica n-o arde cu 200km/h fiindca esti smecher tu si oricum altceva n-ai invatat in scoala, ca urmeaza nenorocirea de trecere de pietoni sau semafor si se poate intampla "necazul".

Felicitari. Ai luat examenul, ti-au dat plasticul, acum esti pilot cu acte in regula. Da, pentru toti parvenitii care nu stiu, trebuie sa va informez ca motocicleta se piloteaza, nu se conduce. Asta ca sa si intelegeti de ce motocicletele si avioanele nu sunt foarte diferite. Urmeaza sa-ti iei o motocicleta si sa te plimbi...

Am descoperit cu stupoare ca moartea pe 2 roti costa mai ieftin decat ma asteptam. E drept, n-o sa fii cel mai tare pe sosea si daca vrei sa-i descoperi limitele s-ar putea sa-i descoperi cate suruburi are toata motocicleta cautand dupa ele prin santuri (evident, dezmbembrandu-se la viteze ametitoare). Cu 1500 euro te-ai rezolvat si de motocicleta si de minimum de echipament. Casca de protectie, mai exact, ca sa nu-ti iei amenda de la Politie. Inmormantarea costa cam la fel de mult. D-aia e bine sa strangi de la bun inceput cam dublul sumei. In caz ca dai ortu' popii. Doamne-Fereste! dar se intampla si d-astea si nu e bine sa lasi datorii in urma ta...

Neajunsul cel mai mare, partea cea mai nasoala la motociclism e ca-ti mor prietenii. Si nu mor batrani si sclerozati de timp, ci tineri si innebuniti dupa adrenalina. Uneori din vina lor. Cand abia si-au luat motor si le-au mijit mustatile de motociclist de abia le vezi de parbriz si o ard cu 100km/h in oras. Dar de cele mai multe ori nu.
Tot aud chestia cu "selectia naturala, frate!". Nu prea tine treaba. Tampitu' ala de a murit la 200km/h are si reflexe pentru cel putin 150km/h, altfel isi lua un chopper cumintel si iertator cu el. Si mai sunt si momentele cretine in care un "conservar" smecher o arde cu 200km/h, desi are reflexe pentru 50km/h si sare pe contrasens, iar tu,  baiatu' nevinovat cu chopper, mori din cauza lui -> http://www.motociclism.ro/forum/index.php?/topic/554725-accident-mortal-pod-otopeni/ Fie-i tarana usoara lui si tuturor care au murit in accidente stupide cauzate de ceilalti "participanti" la trafic.

Un alt neajuns sunt costurile de intretinere a utilajului din dotare. Nu e masina, ii bagi benzina, o legi cu sarma si merge. Ai putea face asta, desigur, dar atunci ai fi doar un incostient de care as vrea sa ma feresc pe strada si in viata in general. Costa dublu piesele de service nu pentru ca ar fi mai bune si mai rezistente (desi este si asta un motiv), ci pentru ca e o piata de nisa. Si-n Romania, dar si in restul lumii. Fiindca nu toti sunt la fel de nebuni ca tine incat sa se bucure atunci cand se apleaca pe viraje si pune genunchiul jos.
Da, la naiba!, motociclismul nu e doar pentru viteza, ci si pentru tehnica. Iar tehnica face toti banii. Pentru mine. Placerea cea mai mare e sa sfidez legile fizicii (oarecum) si sa ma aplec pe viraj pana pun genunchiul jos. E drept, o data am pus si cotul si n-am iesit prea bine din asta... ba, am fost destul de sifonat... hmm... in fine. Un set de anvelope moto costa dublu fata de un set de anvelope auto. Apoi, spray de curatat lantul, de uns lantul, verifica anvelopele inainte sa pleci la drum, verifica cata benzina ai, daca e carburant de calitate (merge si cu benzina mai ieftina si proasta, dar s-ar putea sa te coste mai mult reparatiile dupa), verifica uleiul sa fie la nivel, verifica farul, stopul si semnalizarile, verifica sa fie stranse bine toate plasticele pe ea... Apoi poti pleca linistit la drum.

Echipamentul. Da, e un neajuns si asta. E incomod sa fii tot timpul Robocop pe strada. Da, sunt unii care merg si in papuci de casa pe motocicleta, dar aia nu fac nici cinste sportului si mai imbogatesc si spitalele. La o masina, treaba e simpla. Te imbraci cum vrei (poti merge si dezbracat, ca nu te vad multi), te urci in masina, pornesti motorul si ai plecat. Nu tata, la motociclism trebuie sa te echipezi: ghete de moto, pantaloni de moto, protectii genunchi, geaca protectie, manusi, casca de protectie, chei, acte (pe care de multe ori nu prea ai unde sa le tii), un rucsac, tank bag, orice... Vrei sa mergi la munte/mare cu cortul? N-ai portbagaj, dar iti poti cumpara niste genti laterale misto in care sa-ti bagi termosul si... cam atat. Genti care s-ar putea sa te dezichilibreze si sa cazi.

Nu exista motociclist fara tranta luata. Cine spune ca n-a cazut niciodata, fie n-a mers niciodata, fie minte. E doar o chestiune de timp. Mai devreme sau mai tarziu tot o sa cazi. Chestia insa cea mai misto este ca stii cand vine cazatura, cum o sa fie, ce o sa fie, doar ca nu mai ai ce face decat sa... cazi. Dupa care te ridici si descoperi cu stupoare o alta problema: motocicleta cazuta, e mai grea decat atunci cand sta pe verticala, in pozitie naturala. Si tragi de ea, te lupti cu ea si o aduci in punctul in care devine a naibii de usoara incat risti s-o zgarii si pe partea cealalta... Nervi, injuraturi, alte-alea...

Ploaia, soarele, caldura, frigul sunt alte neajunsuri ale mersului pe motocicleta. Pleci la mare, e soare, caldura, misto... Induri caldura si nu prea, fiindca la 120-130km/h sigur bate o briza placuta care face drumul mai suportabil in costumul lui Robocop. Dar trebuie sa te si intorci... dupa cateva zile. Zi in care ti se pregateste o ploaie foarte faina. Si atunci sa vezi schimbare de atitudine, mai ales daca n-ai cauciucurile incalzite. De la 120-130km/h, acum o arzi incet, cu 60-70km/h, ud pana la piele si cu speranta ca te vei usca pana acasa daca domnul Soare are bunavointa de a-si mai face inca o data aparitia pe cer. Iti intra frigul in oase, in piele de la care nu te mai salveaza decat un dus fierbinte acasa. Dar frigul ramane acolo si face depozite in sistemul tau osos, in asa fel incat la batranete sa nu te intrebi de ce te dor oasele. Macar ti-ai facut-o cu mana ta.

Daca esti cumpatat si bine intentionat, iti cumperi la inceput o motocicleta mica, de 125cc sau 250cc. Sa vezi atunci lupte cu proprietarii frustrati de Dacii si alte masini vechi care depasesc mirobolanta viteza de 80km/h doar in panta, iar termenul de acceleratie de la 0 la 100km/h la ei se masoara in minute. Da, ma enerveaza teribil toti care-si inchipuie (in oras), ca daca asta are motocicleta mica sigur il fac. Nu, nu ma faci neam. Fiindca raportul de forte si de greutate e distribuit diferit. Si da, daca plecam amandoi de la semafor, cotetul tau de masina abia se urneste din loc cand eu am deja 50m distanta fata de tine si distanta inca se mai mareste. Da, si mai sunt si idiotii (ca asta sunt) care isi inchipuie ca daca esti cu motocicleta nu ai voie sa mergi pe o banda intreaga. E dragut din partea mea ca-ti fac loc sa te bagi, dar nu abuza acum. Nu intra in mine doar ca tu ai Jeep-ul mai mare. Ca esti doar un nesimtit care profita de bunatatea mea.

Alt neajuns ar fi ca tu trebuie sa te feresti de ceilalti, altfel nimeni n-o s-o faca. Si o sa belesti ochii si-n stanga si-n dreapta mai ceva ca hotii la furat fiindca nu stii niciodata cand te "fura" peisajul. Prin "peisaj" ma refer la vreun BMW X5 sau orice pe patru roti care nu stie ca-n sensul giratoriu prioritate are ala care e deja in interesectie sau daca e rosu la semafor, nu conteaza oricum, ca eu sunt mai rapid decat el.

Alte neajunsuri cu siguranta mai sunt, dar acum am intrat in pana de idei si inspiratie. Promit sa revin atunci cand o sa mai gasesc si altele sau o sa-mi aduc aminte de ele.

Si pentru viitori motociclisti, un articol mai mult decat recomandat. E absolut necesara parcurgerea lui de vreo 2-3 ori:

http://www.motociclism.ro/forum/index.php?/topic/91453-pt-incepatori-de-la-a-la-z/

"In memoria prietenilor ce nu mai sunt; 
Iertati-ma ca n-am stiut sa va indrum, 
Ne vom revedea dar, nu curand, 
Caci inteleg ce inseamna a fi motociclist acum."