Initial, am scris "motiv al Holocaustului". Dar mi-am adus aminte de ce am citit despre semnificatia cuvantului Holocaust. Desi astazi se foloseste in mod aproape exclusiv cand vine vorba de masacrarea evreilor din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ei bine, definitia corecta a Holocaustului este: <<
HOLOCAUST (‹ fr.; {s} gr. holo + gr. kaustos „de ars”) s. n. (REL.) Sacrificiu practicat în Antichitate de unele popoare (evrei, asirieni etc.), care consta în arderea integrală a animalelor pe altar. ♦ Spec. Exterminare (prin diferite metode) a unei mari părți a populației evreiești (c. 6 mil.) din Europa (în Germania, precum și în terit. ocupate vremelnic în timpul celui de-al doilea război mondial) de către naziști și aliații lor. În prezent, se folosește tot mai frecvent, termenul de shoah (în ebraică „nimicire, distrugere”). ♦ (În prezent) Ucidere în masă datorată unor motive politice, religioase sau ca urmare a unor cataclisme provocate de om (ex. h. ecologic, prin distrugerea mediului înconjurător sau h. atomic, prin consecințele nefaste ale unui război nuclear). >>
Asa ca mult mai bine ales este titlul "motiv al uciderii evreilor".
Ca sa scap de intrebari inutile, nu sunt rasist decat in proportii normale. Mai degraba xenofob, poate usor fricos de libertatea de miscare prea mare a unor minoritati, frica de nou, de strain, de altceva si influenta directa care se exercita si asupra din partea mass-mediei. Insa, uitandu-ma la niste filme care prezinta intr-un mai personal exterminarea in masa a evreilor si aratand partea nevazuta a razboiului, fata umana a "mieilor" dusi spre taiere, m-am intrebat "De ce au vrut sa-i omoare pe evrei?"
Adolf Hitler doar a mentionat ceva despre uciderea evreilor in Mein Kampf iar in discursurile sale de pana-n anul de gratie 1939, abia daca a facut 2-3 referiri la aceasta idee stupida. Apoi, probabil aveau nevoie de un tap ispasitor, aveau nevoie de un motiv pentru a cuceri Polonia (desi interesul lor era Austria, alta strategie ciudata) si l-au gasit dand vina pe evrei. Poate ca invidia ca aveau bani, ca se credeau superiori celorlalte popoare denumindu-se ei insisi "Poporul Ales de Dumnezeu", poate ca parul blond al germanilor i-a impins pe nazisti (nu germani) sa-si coboare atentia (si pe evrei in lagare de concentrare) asupra celor mai sus mentionati. Cu ce scop? Cu ce motiv? De ce?
Nu voiam sa fac o tema din acest subiect. Insa un eveniment recent (pe langa filmele vizionate de curand si studiul facut asupra acestei teme pe cele mai neinspirate canale de comunicare - internetul si mai precis Wikipedia) m-a determinat sa scriu aceste randuri.
Un prieten ma suna astazi (22 August 2012), la orele amiezii, sa-mi spuna ca un prieten de-al unui prieten ar dori sa faca niste poze la niste bijuterii (da, in timpul liber fac si pe fotograful) si daca ma intereseaza jobul. I-am spus ca da, dar sa-mi dea mai multe detalii. Dupa care incepe sa-mi povesteasca: "pai tipul e EVREU, nu prea vorbeste romana si e NEGRU". Cuvintele au iesit mai lent decat le-am scris eu (si in mod cert, mult mai lent decat le-ati citit voi) si ma intrebam "de ce m-ar interesa ca e EVREU?" (prima intrebare) si a doua intrebare a fost chiar cu voce tare, in telefon, adresata prietenului meu "EVREU NEGRU?". Ma repet, nu sunt rasist, iubesc oamenii, meseria mea ma obliga s-o fac si pana la urma, in fata mortii suntem toti egali.
Legat de faptul ca era NEGRU, tot astazi am vazut pe un canal de socializare comun multor oameni si cunostinte de-ale mele, o fotografie veche cu un amerindian, vopsit in culorile razboiului (asa cum se facea acum multa vreme, cand colonistii americani inca nu detineau Vestul Salbatic). Poza venea insotita de niste comentarii ale unui alt utilizator care mentiona, printre altele "al naibii cioroi". Repet, nu sunt rasist. M-am simtit ofensat de remarca. Am dat si eu un raspuns pe masura la intrebarea celui care a postat poza: "de ce e vopsit alb?". "E vopsit alb fiindca are sangele rosu si e Indian, nu Negru si in mod cert nu-i Rasist."
Dar am divagat putin de la subiect.
Va intreb: care este adevaratul motiv al masacrarii atator evrei? Nu am un raspuns si nu am un raspuns bun, daca mi se cere musai sa-l dau. Mi se pare nu o cruzime... nu gasesc termen de comparatie.
Apoi, vin altii cu idei si mai crete. Exista un grup secret care conduce lumea si astia-s evrei. Pare plauzibila ideea, argumentele sunt solide si ai putea tinde sa le dai dreptate si sa-i crezi pe cuvant. Dar e un cuvant acolo care se bate cap in cap cu ideea de natiune conducatoare. "Conduce LUMEA". Fratilor, astia care conduc lumea si nu o tara, o mana de oameni, nu apartin vreunei natii. Sunt Globali (nu le pot spune universali). Ei nu conduc Israelul, America sau oricare alta tara. Conduc LUMEA. Vorbim de cu totul altceva. Illuminati, numiti-i cum vreti voi.
Eu sunt roman, nascut in Romania, cu cetatenie romana. Daca as pleca in America si m-as stabili pentru restul vietii, as ramane roman pana cand? Pana mi se da cetatenie? Pana sunt acceptat de societate? Pana cand ma vor respinge romanii? Pana cand voi decide eu? Oricum, mi se pare o prostie treaba asta cu natiunile si granitele vizibile sau invizbile intre natiuni si culturi. Nu sunt nici adeptul globalizarii, desi se pare ca asta deja exista la nivel economic (invizibil, e drept). Prefer, in mod incostient, sa ma stiu condus de un Roman, decat condus de un... International. Global d-asta de-al Luminatilor. Rockefeller... numiti-i cum vreti voi.
Daca e adevarat mitul si ei ne conduc viata... ar fie ei indeajuns de nebuni sa si-i omoare pe ai lor? Voi v-ati sacrifica poporul pentru... cine stie ce motive? 6 milioane sunt doar o cifra. Dar daca as scrie aici numele lor si ocupatia lor ar fi alta treaba, nu? Daca v-as arata si poze cu ei, cu familiile lor, deja par mai vii in ochii vostri. Nu mai sunt doar o statistica. N-am numarat pana acum in viata mea nici macar 6 milioane de bete de chibrit, dar 6 milioane de oameni... 6! Milioane! Ei bine, dar moartea nu este un motiv. Moartea este o destinatie.
Si atunci care e adevaratul motiv al mortii a 6 milioane de evrei?
Dar acum intervine problema cu mass-media si cu numaratoare voturilor... aaa... victimelor. Numarul lor ajunge la peste 6 milioane de morti din partea evreilor si cu un total de 73 milioane de vieti umane pierdute. Cate ?!? 73 milioane? Insa fiindca n-am trait in perioada respectiva, 73 de milioane astea mi se par ca salariul minim pe economie pe un an de zile. Astia ii dau pe paine, astia la lumina, de astia imi iau haine, televizor si poate mai pun si deoparte... Nu ma afecteaza, dar ma intereseaza. Ii cred pe cuvant, n-am cum sa demonstrez contrariul. Si o iau de buna.
Si ajung rasist. Ajung sa urasc evreii... negrii, chinezii, indienii, caucazienii, arienii si toate rasele pamantului. Spaniolii urasc romanii fiindca asa spune mass-media. Dar spaniolul de rand spune ca n-are nimic cu romanul, ca nu-i face nimic rau, ba chiar il lauda.
Nici eu nu urasc evreii, negrii, chinezii sau oricare alta rasa. Nu am motiv. Daca mi-e frica de ei? Nu mi-e frica fiindca e evreu sau chinez. Mi-e frica fiindca e om, iar natura omului e rea de la radacina. Asa cum spunea si Cioran despre Dumnezeu. Daca Dumnezeu (Creatorul nostru) ar fi fost bun, si noi am fi fost buni de cand ne-am nascut. Dar asa, fiindca suntem rai, si Creatorul Nostru este rau.
Aici se termina cuvantarea mea.
Insa intrebare ramane deschisa: care este adevaratul motiv al uciderii evreilor?
-> http://www.youtube.com/watch?v=rsL6mKxtOlQ
miercuri, 22 august 2012
duminică, 24 iunie 2012
Despre neajunsul de a fi motociclist
In primul rand sa ma prezint. Nu cine sunt, ca asta stiti deja. Scrie la cutia de info. Am carnetul categoria A de 3 ani (din 2009) si motocicleta de 2 ani (2010 - pentru cei care n-au rabdare sa calculeze) si vreo 15.000 de km adunati, vreo 5-6 trante luate si multe momente de satisfactie. Am si carnetul de categoria B, dar de un an de zile. Am facut scoala de categ. B de doua ori din niste probleme independente de mine, dar mi-a prins tare bine.
As putea declara, cu mana pe inima, ca motociclismul, in opinia mea, este mai tare decat sexul. N-am introdus propozitia asta ca sa apara cuvantul sex in textul meu si sa dea mai bine la cautari sau articolului, ci pentru ca asa simt eu.
Destul despre mine. Cum adica "neajunsul de a fi motociclist?". Adica momentele alea in care te intrebi cat de mult se merita sa practici un asemenea sport, un asemenea hobby, care pentru unii este si mortal.
In primul rand, scoala de motociclisti e inutila. O termini, iti dau un plastic care e absolut inutil. Nu te poti angaja niciunde cu el fiindca nimeni nu angajeaza motociclisti. Scuteristii sunt alta treaba si pana mai acum cateva luni nici nu se punea problema sa le trebuiasca si lor carnet. Asa ca mai bine faci scoala de soferi. Iei un plastic folositor, care combinat cu diploma de Bac' te poti angaja ca sofer de distributie si poti face si masterul in soferie: categoria C, categoria profesionistilor.
Apoi, pierzi 20-30 de ore intr-un poligon care n-are nicio treaba cu realitate din trafic. Da, o sa inveti sa tragi de acceleratie, sa schimbi vitezele, sa iei un viraj si poate, daca ai noroc de instructor bun, sa afli si ce fac restul butoanelor de pe ghidon. Cum ar fi semnalizarea. Daca te mai invata si ca atunci cand iei un viraj trebuie sa te apleci si auzi de termeni precum counter-steering, poti considera ca au meritat banii. Ca sa fii insa "competitiv" si pe sosea, strada, intersectie, trebuie sa te faci sofer. Sau macar sa faci 30 de ore de scoala. Prind al naibii de bine si te invata cand sa te bagi si cum (cu semnalizare), sa fii atent la cel din spate, fata, lateral si sa intelegi ca drumul public nu e al tau, ca doar d-aia ii zice public. Adica n-o arde cu 200km/h fiindca esti smecher tu si oricum altceva n-ai invatat in scoala, ca urmeaza nenorocirea de trecere de pietoni sau semafor si se poate intampla "necazul".
Felicitari. Ai luat examenul, ti-au dat plasticul, acum esti pilot cu acte in regula. Da, pentru toti parvenitii care nu stiu, trebuie sa va informez ca motocicleta se piloteaza, nu se conduce. Asta ca sa si intelegeti de ce motocicletele si avioanele nu sunt foarte diferite. Urmeaza sa-ti iei o motocicleta si sa te plimbi...
Am descoperit cu stupoare ca moartea pe 2 roti costa mai ieftin decat ma asteptam. E drept, n-o sa fii cel mai tare pe sosea si daca vrei sa-i descoperi limitele s-ar putea sa-i descoperi cate suruburi are toata motocicleta cautand dupa ele prin santuri (evident, dezmbembrandu-se la viteze ametitoare). Cu 1500 euro te-ai rezolvat si de motocicleta si de minimum de echipament. Casca de protectie, mai exact, ca sa nu-ti iei amenda de la Politie. Inmormantarea costa cam la fel de mult. D-aia e bine sa strangi de la bun inceput cam dublul sumei. In caz ca dai ortu' popii. Doamne-Fereste! dar se intampla si d-astea si nu e bine sa lasi datorii in urma ta...
Neajunsul cel mai mare, partea cea mai nasoala la motociclism e ca-ti mor prietenii. Si nu mor batrani si sclerozati de timp, ci tineri si innebuniti dupa adrenalina. Uneori din vina lor. Cand abia si-au luat motor si le-au mijit mustatile de motociclist de abia le vezi de parbriz si o ard cu 100km/h in oras. Dar de cele mai multe ori nu.
Tot aud chestia cu "selectia naturala, frate!". Nu prea tine treaba. Tampitu' ala de a murit la 200km/h are si reflexe pentru cel putin 150km/h, altfel isi lua un chopper cumintel si iertator cu el. Si mai sunt si momentele cretine in care un "conservar" smecher o arde cu 200km/h, desi are reflexe pentru 50km/h si sare pe contrasens, iar tu, baiatu' nevinovat cu chopper, mori din cauza lui -> http://www.motociclism.ro/forum/index.php?/topic/554725-accident-mortal-pod-otopeni/ Fie-i tarana usoara lui si tuturor care au murit in accidente stupide cauzate de ceilalti "participanti" la trafic.
Un alt neajuns sunt costurile de intretinere a utilajului din dotare. Nu e masina, ii bagi benzina, o legi cu sarma si merge. Ai putea face asta, desigur, dar atunci ai fi doar un incostient de care as vrea sa ma feresc pe strada si in viata in general. Costa dublu piesele de service nu pentru ca ar fi mai bune si mai rezistente (desi este si asta un motiv), ci pentru ca e o piata de nisa. Si-n Romania, dar si in restul lumii. Fiindca nu toti sunt la fel de nebuni ca tine incat sa se bucure atunci cand se apleaca pe viraje si pune genunchiul jos.
Da, la naiba!, motociclismul nu e doar pentru viteza, ci si pentru tehnica. Iar tehnica face toti banii. Pentru mine. Placerea cea mai mare e sa sfidez legile fizicii (oarecum) si sa ma aplec pe viraj pana pun genunchiul jos. E drept, o data am pus si cotul si n-am iesit prea bine din asta... ba, am fost destul de sifonat... hmm... in fine. Un set de anvelope moto costa dublu fata de un set de anvelope auto. Apoi, spray de curatat lantul, de uns lantul, verifica anvelopele inainte sa pleci la drum, verifica cata benzina ai, daca e carburant de calitate (merge si cu benzina mai ieftina si proasta, dar s-ar putea sa te coste mai mult reparatiile dupa), verifica uleiul sa fie la nivel, verifica farul, stopul si semnalizarile, verifica sa fie stranse bine toate plasticele pe ea... Apoi poti pleca linistit la drum.
Echipamentul. Da, e un neajuns si asta. E incomod sa fii tot timpul Robocop pe strada. Da, sunt unii care merg si in papuci de casa pe motocicleta, dar aia nu fac nici cinste sportului si mai imbogatesc si spitalele. La o masina, treaba e simpla. Te imbraci cum vrei (poti merge si dezbracat, ca nu te vad multi), te urci in masina, pornesti motorul si ai plecat. Nu tata, la motociclism trebuie sa te echipezi: ghete de moto, pantaloni de moto, protectii genunchi, geaca protectie, manusi, casca de protectie, chei, acte (pe care de multe ori nu prea ai unde sa le tii), un rucsac, tank bag, orice... Vrei sa mergi la munte/mare cu cortul? N-ai portbagaj, dar iti poti cumpara niste genti laterale misto in care sa-ti bagi termosul si... cam atat. Genti care s-ar putea sa te dezichilibreze si sa cazi.
Nu exista motociclist fara tranta luata. Cine spune ca n-a cazut niciodata, fie n-a mers niciodata, fie minte. E doar o chestiune de timp. Mai devreme sau mai tarziu tot o sa cazi. Chestia insa cea mai misto este ca stii cand vine cazatura, cum o sa fie, ce o sa fie, doar ca nu mai ai ce face decat sa... cazi. Dupa care te ridici si descoperi cu stupoare o alta problema: motocicleta cazuta, e mai grea decat atunci cand sta pe verticala, in pozitie naturala. Si tragi de ea, te lupti cu ea si o aduci in punctul in care devine a naibii de usoara incat risti s-o zgarii si pe partea cealalta... Nervi, injuraturi, alte-alea...
Ploaia, soarele, caldura, frigul sunt alte neajunsuri ale mersului pe motocicleta. Pleci la mare, e soare, caldura, misto... Induri caldura si nu prea, fiindca la 120-130km/h sigur bate o briza placuta care face drumul mai suportabil in costumul lui Robocop. Dar trebuie sa te si intorci... dupa cateva zile. Zi in care ti se pregateste o ploaie foarte faina. Si atunci sa vezi schimbare de atitudine, mai ales daca n-ai cauciucurile incalzite. De la 120-130km/h, acum o arzi incet, cu 60-70km/h, ud pana la piele si cu speranta ca te vei usca pana acasa daca domnul Soare are bunavointa de a-si mai face inca o data aparitia pe cer. Iti intra frigul in oase, in piele de la care nu te mai salveaza decat un dus fierbinte acasa. Dar frigul ramane acolo si face depozite in sistemul tau osos, in asa fel incat la batranete sa nu te intrebi de ce te dor oasele. Macar ti-ai facut-o cu mana ta.
Daca esti cumpatat si bine intentionat, iti cumperi la inceput o motocicleta mica, de 125cc sau 250cc. Sa vezi atunci lupte cu proprietarii frustrati de Dacii si alte masini vechi care depasesc mirobolanta viteza de 80km/h doar in panta, iar termenul de acceleratie de la 0 la 100km/h la ei se masoara in minute. Da, ma enerveaza teribil toti care-si inchipuie (in oras), ca daca asta are motocicleta mica sigur il fac. Nu, nu ma faci neam. Fiindca raportul de forte si de greutate e distribuit diferit. Si da, daca plecam amandoi de la semafor, cotetul tau de masina abia se urneste din loc cand eu am deja 50m distanta fata de tine si distanta inca se mai mareste. Da, si mai sunt si idiotii (ca asta sunt) care isi inchipuie ca daca esti cu motocicleta nu ai voie sa mergi pe o banda intreaga. E dragut din partea mea ca-ti fac loc sa te bagi, dar nu abuza acum. Nu intra in mine doar ca tu ai Jeep-ul mai mare. Ca esti doar un nesimtit care profita de bunatatea mea.
Alt neajuns ar fi ca tu trebuie sa te feresti de ceilalti, altfel nimeni n-o s-o faca. Si o sa belesti ochii si-n stanga si-n dreapta mai ceva ca hotii la furat fiindca nu stii niciodata cand te "fura" peisajul. Prin "peisaj" ma refer la vreun BMW X5 sau orice pe patru roti care nu stie ca-n sensul giratoriu prioritate are ala care e deja in interesectie sau daca e rosu la semafor, nu conteaza oricum, ca eu sunt mai rapid decat el.
Alte neajunsuri cu siguranta mai sunt, dar acum am intrat in pana de idei si inspiratie. Promit sa revin atunci cand o sa mai gasesc si altele sau o sa-mi aduc aminte de ele.
Si pentru viitori motociclisti, un articol mai mult decat recomandat. E absolut necesara parcurgerea lui de vreo 2-3 ori:
http://www.motociclism.ro/forum/index.php?/topic/91453-pt-incepatori-de-la-a-la-z/
"In memoria prietenilor ce nu mai sunt;
Iertati-ma ca n-am stiut sa va indrum,
Ne vom revedea dar, nu curand,
Caci inteleg ce inseamna a fi motociclist acum."
As putea declara, cu mana pe inima, ca motociclismul, in opinia mea, este mai tare decat sexul. N-am introdus propozitia asta ca sa apara cuvantul sex in textul meu si sa dea mai bine la cautari sau articolului, ci pentru ca asa simt eu.
Destul despre mine. Cum adica "neajunsul de a fi motociclist?". Adica momentele alea in care te intrebi cat de mult se merita sa practici un asemenea sport, un asemenea hobby, care pentru unii este si mortal.
In primul rand, scoala de motociclisti e inutila. O termini, iti dau un plastic care e absolut inutil. Nu te poti angaja niciunde cu el fiindca nimeni nu angajeaza motociclisti. Scuteristii sunt alta treaba si pana mai acum cateva luni nici nu se punea problema sa le trebuiasca si lor carnet. Asa ca mai bine faci scoala de soferi. Iei un plastic folositor, care combinat cu diploma de Bac' te poti angaja ca sofer de distributie si poti face si masterul in soferie: categoria C, categoria profesionistilor.
Apoi, pierzi 20-30 de ore intr-un poligon care n-are nicio treaba cu realitate din trafic. Da, o sa inveti sa tragi de acceleratie, sa schimbi vitezele, sa iei un viraj si poate, daca ai noroc de instructor bun, sa afli si ce fac restul butoanelor de pe ghidon. Cum ar fi semnalizarea. Daca te mai invata si ca atunci cand iei un viraj trebuie sa te apleci si auzi de termeni precum counter-steering, poti considera ca au meritat banii. Ca sa fii insa "competitiv" si pe sosea, strada, intersectie, trebuie sa te faci sofer. Sau macar sa faci 30 de ore de scoala. Prind al naibii de bine si te invata cand sa te bagi si cum (cu semnalizare), sa fii atent la cel din spate, fata, lateral si sa intelegi ca drumul public nu e al tau, ca doar d-aia ii zice public. Adica n-o arde cu 200km/h fiindca esti smecher tu si oricum altceva n-ai invatat in scoala, ca urmeaza nenorocirea de trecere de pietoni sau semafor si se poate intampla "necazul".
Felicitari. Ai luat examenul, ti-au dat plasticul, acum esti pilot cu acte in regula. Da, pentru toti parvenitii care nu stiu, trebuie sa va informez ca motocicleta se piloteaza, nu se conduce. Asta ca sa si intelegeti de ce motocicletele si avioanele nu sunt foarte diferite. Urmeaza sa-ti iei o motocicleta si sa te plimbi...
Am descoperit cu stupoare ca moartea pe 2 roti costa mai ieftin decat ma asteptam. E drept, n-o sa fii cel mai tare pe sosea si daca vrei sa-i descoperi limitele s-ar putea sa-i descoperi cate suruburi are toata motocicleta cautand dupa ele prin santuri (evident, dezmbembrandu-se la viteze ametitoare). Cu 1500 euro te-ai rezolvat si de motocicleta si de minimum de echipament. Casca de protectie, mai exact, ca sa nu-ti iei amenda de la Politie. Inmormantarea costa cam la fel de mult. D-aia e bine sa strangi de la bun inceput cam dublul sumei. In caz ca dai ortu' popii. Doamne-Fereste! dar se intampla si d-astea si nu e bine sa lasi datorii in urma ta...
Neajunsul cel mai mare, partea cea mai nasoala la motociclism e ca-ti mor prietenii. Si nu mor batrani si sclerozati de timp, ci tineri si innebuniti dupa adrenalina. Uneori din vina lor. Cand abia si-au luat motor si le-au mijit mustatile de motociclist de abia le vezi de parbriz si o ard cu 100km/h in oras. Dar de cele mai multe ori nu.
Tot aud chestia cu "selectia naturala, frate!". Nu prea tine treaba. Tampitu' ala de a murit la 200km/h are si reflexe pentru cel putin 150km/h, altfel isi lua un chopper cumintel si iertator cu el. Si mai sunt si momentele cretine in care un "conservar" smecher o arde cu 200km/h, desi are reflexe pentru 50km/h si sare pe contrasens, iar tu, baiatu' nevinovat cu chopper, mori din cauza lui -> http://www.motociclism.ro/forum/index.php?/topic/554725-accident-mortal-pod-otopeni/ Fie-i tarana usoara lui si tuturor care au murit in accidente stupide cauzate de ceilalti "participanti" la trafic.
Un alt neajuns sunt costurile de intretinere a utilajului din dotare. Nu e masina, ii bagi benzina, o legi cu sarma si merge. Ai putea face asta, desigur, dar atunci ai fi doar un incostient de care as vrea sa ma feresc pe strada si in viata in general. Costa dublu piesele de service nu pentru ca ar fi mai bune si mai rezistente (desi este si asta un motiv), ci pentru ca e o piata de nisa. Si-n Romania, dar si in restul lumii. Fiindca nu toti sunt la fel de nebuni ca tine incat sa se bucure atunci cand se apleaca pe viraje si pune genunchiul jos.
Da, la naiba!, motociclismul nu e doar pentru viteza, ci si pentru tehnica. Iar tehnica face toti banii. Pentru mine. Placerea cea mai mare e sa sfidez legile fizicii (oarecum) si sa ma aplec pe viraj pana pun genunchiul jos. E drept, o data am pus si cotul si n-am iesit prea bine din asta... ba, am fost destul de sifonat... hmm... in fine. Un set de anvelope moto costa dublu fata de un set de anvelope auto. Apoi, spray de curatat lantul, de uns lantul, verifica anvelopele inainte sa pleci la drum, verifica cata benzina ai, daca e carburant de calitate (merge si cu benzina mai ieftina si proasta, dar s-ar putea sa te coste mai mult reparatiile dupa), verifica uleiul sa fie la nivel, verifica farul, stopul si semnalizarile, verifica sa fie stranse bine toate plasticele pe ea... Apoi poti pleca linistit la drum.
Echipamentul. Da, e un neajuns si asta. E incomod sa fii tot timpul Robocop pe strada. Da, sunt unii care merg si in papuci de casa pe motocicleta, dar aia nu fac nici cinste sportului si mai imbogatesc si spitalele. La o masina, treaba e simpla. Te imbraci cum vrei (poti merge si dezbracat, ca nu te vad multi), te urci in masina, pornesti motorul si ai plecat. Nu tata, la motociclism trebuie sa te echipezi: ghete de moto, pantaloni de moto, protectii genunchi, geaca protectie, manusi, casca de protectie, chei, acte (pe care de multe ori nu prea ai unde sa le tii), un rucsac, tank bag, orice... Vrei sa mergi la munte/mare cu cortul? N-ai portbagaj, dar iti poti cumpara niste genti laterale misto in care sa-ti bagi termosul si... cam atat. Genti care s-ar putea sa te dezichilibreze si sa cazi.
Nu exista motociclist fara tranta luata. Cine spune ca n-a cazut niciodata, fie n-a mers niciodata, fie minte. E doar o chestiune de timp. Mai devreme sau mai tarziu tot o sa cazi. Chestia insa cea mai misto este ca stii cand vine cazatura, cum o sa fie, ce o sa fie, doar ca nu mai ai ce face decat sa... cazi. Dupa care te ridici si descoperi cu stupoare o alta problema: motocicleta cazuta, e mai grea decat atunci cand sta pe verticala, in pozitie naturala. Si tragi de ea, te lupti cu ea si o aduci in punctul in care devine a naibii de usoara incat risti s-o zgarii si pe partea cealalta... Nervi, injuraturi, alte-alea...
Ploaia, soarele, caldura, frigul sunt alte neajunsuri ale mersului pe motocicleta. Pleci la mare, e soare, caldura, misto... Induri caldura si nu prea, fiindca la 120-130km/h sigur bate o briza placuta care face drumul mai suportabil in costumul lui Robocop. Dar trebuie sa te si intorci... dupa cateva zile. Zi in care ti se pregateste o ploaie foarte faina. Si atunci sa vezi schimbare de atitudine, mai ales daca n-ai cauciucurile incalzite. De la 120-130km/h, acum o arzi incet, cu 60-70km/h, ud pana la piele si cu speranta ca te vei usca pana acasa daca domnul Soare are bunavointa de a-si mai face inca o data aparitia pe cer. Iti intra frigul in oase, in piele de la care nu te mai salveaza decat un dus fierbinte acasa. Dar frigul ramane acolo si face depozite in sistemul tau osos, in asa fel incat la batranete sa nu te intrebi de ce te dor oasele. Macar ti-ai facut-o cu mana ta.
Daca esti cumpatat si bine intentionat, iti cumperi la inceput o motocicleta mica, de 125cc sau 250cc. Sa vezi atunci lupte cu proprietarii frustrati de Dacii si alte masini vechi care depasesc mirobolanta viteza de 80km/h doar in panta, iar termenul de acceleratie de la 0 la 100km/h la ei se masoara in minute. Da, ma enerveaza teribil toti care-si inchipuie (in oras), ca daca asta are motocicleta mica sigur il fac. Nu, nu ma faci neam. Fiindca raportul de forte si de greutate e distribuit diferit. Si da, daca plecam amandoi de la semafor, cotetul tau de masina abia se urneste din loc cand eu am deja 50m distanta fata de tine si distanta inca se mai mareste. Da, si mai sunt si idiotii (ca asta sunt) care isi inchipuie ca daca esti cu motocicleta nu ai voie sa mergi pe o banda intreaga. E dragut din partea mea ca-ti fac loc sa te bagi, dar nu abuza acum. Nu intra in mine doar ca tu ai Jeep-ul mai mare. Ca esti doar un nesimtit care profita de bunatatea mea.
Alt neajuns ar fi ca tu trebuie sa te feresti de ceilalti, altfel nimeni n-o s-o faca. Si o sa belesti ochii si-n stanga si-n dreapta mai ceva ca hotii la furat fiindca nu stii niciodata cand te "fura" peisajul. Prin "peisaj" ma refer la vreun BMW X5 sau orice pe patru roti care nu stie ca-n sensul giratoriu prioritate are ala care e deja in interesectie sau daca e rosu la semafor, nu conteaza oricum, ca eu sunt mai rapid decat el.
Alte neajunsuri cu siguranta mai sunt, dar acum am intrat in pana de idei si inspiratie. Promit sa revin atunci cand o sa mai gasesc si altele sau o sa-mi aduc aminte de ele.
Si pentru viitori motociclisti, un articol mai mult decat recomandat. E absolut necesara parcurgerea lui de vreo 2-3 ori:
http://www.motociclism.ro/forum/index.php?/topic/91453-pt-incepatori-de-la-a-la-z/
"In memoria prietenilor ce nu mai sunt;
Iertati-ma ca n-am stiut sa va indrum,
Ne vom revedea dar, nu curand,
Caci inteleg ce inseamna a fi motociclist acum."
miercuri, 23 mai 2012
Campania sau CapMania electorala
Articol scris la data de 23 Mai 2012. Mentionez data, fiind importanta sa se stie ca suntem in campanie electorala, in Romania anului 2012. Poate mai tarziu cineva va reciti acest post si nu-mi va intelege "nemultumirile" scrise in aceste zile de CapManie electorala.
Nemultumiri legate de ce inseamna campanie electorala. Personal, cred ca ar fi fost mai potrivit sa i se spuna "Cap Mania" electorala. De unde si pana unde anagrama asta? Fiindca pe toate posterele, posturile si alte medii de informare mass-media apare un Cap. Al candidatului. Candidat care face promisiuni multe, mari si desigur neadevarate. Nu e campanie, logic, e Cap Manie. Mania de a-ti arata mufa tuturor. Promovam capete care nici macar nu au cap sau decenta de a-si citi posterele, programele sau alte chestii care sunt scrise langa Capu' lor. Cultul (vezi Doamne) al personalitatii. Nu chiar, doar al unui Cap, dar fara "cap".
Prigoana (candidat PDL pentru Primaria Bucurestiului), spre exemplu, in 2 din posterele sale promite "Transport gratuit" si "Cheltuieli cu 25% mai mici la incalzire". Domnu' Prigoana, din ce bani o sa platiti dumneavoastra transportul sau diferenta de 25% a facturii de incalzire? O sa furati mai putin? Ar fi o idee... dar daca aveti de unde sa lasati 25% din total, inseamna ca furati 50% din banii contribuabililor. Asta ca sa va indestulati si dumneavoastra si sa multumiti si masele.
Altul, Robert-Sorin Negoita (candidat USL pentru Primaria Sectorului 3), care are si ghinionul (sau norocul, cine stie) de a avea acelasi cu nume cu actualul primar al aceluiasi sector, promite "Schimbarea in bine cu respect pentru oameni". Dar nu specifica care oameni, ca doar oameni sunt si acolitii lui, dar nu inseamna ca astia stau toti in sectorul 3 si ca alegerile candidatului ii va afecta sau nu. Ca sa nu mai spun ca la data scrierii articolului, pe pagina domnului Negoita, la capitolul "Programe", pagina este inca in constructie. Asta cand alegerile sunt programate pentru data de 10 Iunie 2012. Probabil chiar in ziua votului, domnul candidat la primaria sectorului se va decide si care va fi programa lui de conducere. Mai intai sa-l votam (cu ochii inchisi si mainile legate de stampila cu "Votat") si pe urma aflam ce vrea sa schimbe el in bine si cu respect pentru oameni.
Dar, pe bune acum, uitati-va la campaniile lor: nu promoveaza un partid, ci un om. Ceea ce e bine. Vrem oameni, nu litere (asta e alta poveste). Dar e un cap care promite multe si fara Cap (sunt curios daca se vor tine de promisiuni sau de programa macar 25% din tot). Arunca niste cuvinte mari, menite (asa isi inchipuie ei) sa prosteasca lumea si isi angajeaza oameni sa ii vorbeasca de oameni, numai ca sa pacaleasca electoratul. "Prigoana daca vine, face..." ; "Sa-l vezi pe Oprescu ce-o sa faca daca vine iar la Primaria... ai vazut ce bine a fost...".
Apropo de Oprescu, el se lauda mare si tare, "cum ca constructia pasajului" (cacofonie intentionata, pentru cei cu gramatica in sange) ii apartine lui. Dintr-un studiu scurt (se poate si neadevarat, pe alocuri), proiectul a fost demarat in 2000, atunci cand primar era Traian Basescu (tot un -escu, dar nu Oprescu) si finalizata in anul 2011, cand primar era, intr-adevar, Sorin Oprescu. Daca s-a terminat "pe vremea" lui, inseamna ca EL l-a facut. Alte minciuni gogonate. Fara comentarii, trecem peste.
Haios mi se pare insa ca multi voteaza, inca. Voteaza Capul. Si aici as putea face o mica... gluma, dar se pare ca "spatiul virtual" nu-mi permite asta. De ce voteaza? Nu stiu. Isi voteaza preferatii altora, nici macar nu sunt ai lor. Voteaza fiindca Gigel, omul lui Prigoana (asa isi inchipuie el, Prigoana nici macar nu-l stie si nici nu l-a vazut macar o data la fata), a dat sfoara in tara ca Prigoana merita sa fie primar. Si Vasile, care e mai slab de inger (si de minte) l-a crezut pe cuvant. Fara sa spuna vreun cuvant. Legat la ochi si cu stampila "Votat" in mana, pe care o aplica pe PDL, ULS, PRM, mama lor de initiale. Nu voteaza un primar, voteaza un Cap. Mania Capetelor.
Nu e campanie electorala, e Cap Manie. Traiasca Capu' de pe Poster. Capu' care a gandit campania e in alta parte.
Nemultumiri legate de ce inseamna campanie electorala. Personal, cred ca ar fi fost mai potrivit sa i se spuna "Cap Mania" electorala. De unde si pana unde anagrama asta? Fiindca pe toate posterele, posturile si alte medii de informare mass-media apare un Cap. Al candidatului. Candidat care face promisiuni multe, mari si desigur neadevarate. Nu e campanie, logic, e Cap Manie. Mania de a-ti arata mufa tuturor. Promovam capete care nici macar nu au cap sau decenta de a-si citi posterele, programele sau alte chestii care sunt scrise langa Capu' lor. Cultul (vezi Doamne) al personalitatii. Nu chiar, doar al unui Cap, dar fara "cap".
Prigoana (candidat PDL pentru Primaria Bucurestiului), spre exemplu, in 2 din posterele sale promite "Transport gratuit" si "Cheltuieli cu 25% mai mici la incalzire". Domnu' Prigoana, din ce bani o sa platiti dumneavoastra transportul sau diferenta de 25% a facturii de incalzire? O sa furati mai putin? Ar fi o idee... dar daca aveti de unde sa lasati 25% din total, inseamna ca furati 50% din banii contribuabililor. Asta ca sa va indestulati si dumneavoastra si sa multumiti si masele.
Altul, Robert-Sorin Negoita (candidat USL pentru Primaria Sectorului 3), care are si ghinionul (sau norocul, cine stie) de a avea acelasi cu nume cu actualul primar al aceluiasi sector, promite "Schimbarea in bine cu respect pentru oameni". Dar nu specifica care oameni, ca doar oameni sunt si acolitii lui, dar nu inseamna ca astia stau toti in sectorul 3 si ca alegerile candidatului ii va afecta sau nu. Ca sa nu mai spun ca la data scrierii articolului, pe pagina domnului Negoita, la capitolul "Programe", pagina este inca in constructie. Asta cand alegerile sunt programate pentru data de 10 Iunie 2012. Probabil chiar in ziua votului, domnul candidat la primaria sectorului se va decide si care va fi programa lui de conducere. Mai intai sa-l votam (cu ochii inchisi si mainile legate de stampila cu "Votat") si pe urma aflam ce vrea sa schimbe el in bine si cu respect pentru oameni.
Dar, pe bune acum, uitati-va la campaniile lor: nu promoveaza un partid, ci un om. Ceea ce e bine. Vrem oameni, nu litere (asta e alta poveste). Dar e un cap care promite multe si fara Cap (sunt curios daca se vor tine de promisiuni sau de programa macar 25% din tot). Arunca niste cuvinte mari, menite (asa isi inchipuie ei) sa prosteasca lumea si isi angajeaza oameni sa ii vorbeasca de oameni, numai ca sa pacaleasca electoratul. "Prigoana daca vine, face..." ; "Sa-l vezi pe Oprescu ce-o sa faca daca vine iar la Primaria... ai vazut ce bine a fost...".
Apropo de Oprescu, el se lauda mare si tare, "cum ca constructia pasajului" (cacofonie intentionata, pentru cei cu gramatica in sange) ii apartine lui. Dintr-un studiu scurt (se poate si neadevarat, pe alocuri), proiectul a fost demarat in 2000, atunci cand primar era Traian Basescu (tot un -escu, dar nu Oprescu) si finalizata in anul 2011, cand primar era, intr-adevar, Sorin Oprescu. Daca s-a terminat "pe vremea" lui, inseamna ca EL l-a facut. Alte minciuni gogonate. Fara comentarii, trecem peste.
Haios mi se pare insa ca multi voteaza, inca. Voteaza Capul. Si aici as putea face o mica... gluma, dar se pare ca "spatiul virtual" nu-mi permite asta. De ce voteaza? Nu stiu. Isi voteaza preferatii altora, nici macar nu sunt ai lor. Voteaza fiindca Gigel, omul lui Prigoana (asa isi inchipuie el, Prigoana nici macar nu-l stie si nici nu l-a vazut macar o data la fata), a dat sfoara in tara ca Prigoana merita sa fie primar. Si Vasile, care e mai slab de inger (si de minte) l-a crezut pe cuvant. Fara sa spuna vreun cuvant. Legat la ochi si cu stampila "Votat" in mana, pe care o aplica pe PDL, ULS, PRM, mama lor de initiale. Nu voteaza un primar, voteaza un Cap. Mania Capetelor.
Nu e campanie electorala, e Cap Manie. Traiasca Capu' de pe Poster. Capu' care a gandit campania e in alta parte.
marți, 10 aprilie 2012
Despre sexul protejat
Evident ca n-o sa vorbesc despre prezervative sau alte metode contraceptive. De fapt, nici macar n-o sa vorbesc despre sex. O sa amintesc de el de cateva ori. Dar, cum am spus intr-o postare anterioara, sexul vinde, da bine pe ecran si atrage atentia multora. E bine sa-l ai langa tine ca un aliat, nu sa-l inlaturi pentru "curatirea sufleteasca".
Exista doua sexe: tare si slab. Masculin si feminin. N-o sa scriu despre barbati. Din doua motive: unul ar fi ca nu ma intereseaza si al doilea ca nu fac subiectul acestui text. O sa vorbesc despre femei, despre sexul slab. Recunosc de la bun inceput, sunt misogin si feminist in acelasi timp. Sunt defect, omorati-ma cu pietre, puneti-ma la zid si impuscati-ma, da' eu nu ma schimb.
Mi se pare gresit sa spunem despre femei ca sunt sexul slab. Acum am activat modul "feminist convins". De ce? Pentru ca pot face mult mai multe decat noi, pot suporta durerile facerii, pot controla barbatii destul de usor (asta da vor),pot sa... hopa! Cum adica ne pot controla pe noi, barbatii? Pe noi, orgoliosii fara seaman? Neah, pe mine nu ma controleaza nimeni. Sau o fac fiindca asa vreau eu, nu ca poate ea...
Prosteli masculine. Barbatii sunt prosti, asta e clar. La modul ca se "simplifica" toata "desteptaciunea" lor atunci cand o femeie apare prin preajma. Devin alte fiinte. Unii sunt porci, iar altii devin niste cavaleri. Dar si porcii poarta o mantie a cavaleriei, insa in felul lor... porcos. Si atunci sexul slab devine sexul protejat. Asa ca iata si explicatia mult asteptata a titlului.
De ce le protejam pe femei? Din cauza instinctului sexual? "Daca vede ca am grija de ea, poate pica diseara la pat" ? Ma-ndoiesc. Sa fie instinctul de "cavaler in armura", care brusc revine in simturi? Se poate. Dar de ce? Ca sa faci impresie buna ei? Mai degraba celorlalti. Sa fie un instinct de parinte? Patern? De tata? Cel mai probabil. Le protejam pe femei fiindca le vedem ca fiind slabe (fizic, vorbesc) si ne cunoastem bine ratiunea de barbati. Argumentul cel mai solid al unui barbat in fata unei femei este pumnul. Pe de alta parte, in antiteza, argumentul cel mai solid al femeii este tacerea. Si asta fiindca de obicei nu prea are ce sa spuna, dar e alta discutie deja.
De ce protejez eu femeile? De ce devin un cavaler in armura alba? De ce devin, brusc, parinte, tata a acestora atunci cand un alt "smecher" ii face "curte" fara voia ei? Da, eu am instincte de parinte. De tata. Da, imi place sa pozez in "cavalerul alb calare". Pentru orgoliul meu, pentru placerea ei si admiratia societatii...
Si totusi, sunt un ipocrit. Fiindca ma intreb "de ce?" si ma plang, cum ca n-ar trebui protejate, fiindca se descurca singure, iar singura metoda de interventie a unui "cavaler" ar trebui sa fie atunci cand argumentul suprem al barbatului capata viata in incaperea in care are loc schimbul de... argumente. Dar totusi, le iau apararea. Fara vreun motiv ascuns (desi ele isi imagineaza altceva, de cele mai multe ori). "Domnisoara e o finuta" si eu un badaran ca nu-mi vad de ale mele.
N-o sa incetez sa le iau apararea, dar n-o sa le mai numesc sexul slab. O sa le numesc "sexul protejat".
Exista doua sexe: tare si slab. Masculin si feminin. N-o sa scriu despre barbati. Din doua motive: unul ar fi ca nu ma intereseaza si al doilea ca nu fac subiectul acestui text. O sa vorbesc despre femei, despre sexul slab. Recunosc de la bun inceput, sunt misogin si feminist in acelasi timp. Sunt defect, omorati-ma cu pietre, puneti-ma la zid si impuscati-ma, da' eu nu ma schimb.
Mi se pare gresit sa spunem despre femei ca sunt sexul slab. Acum am activat modul "feminist convins". De ce? Pentru ca pot face mult mai multe decat noi, pot suporta durerile facerii, pot controla barbatii destul de usor (asta da vor),pot sa... hopa! Cum adica ne pot controla pe noi, barbatii? Pe noi, orgoliosii fara seaman? Neah, pe mine nu ma controleaza nimeni. Sau o fac fiindca asa vreau eu, nu ca poate ea...
Prosteli masculine. Barbatii sunt prosti, asta e clar. La modul ca se "simplifica" toata "desteptaciunea" lor atunci cand o femeie apare prin preajma. Devin alte fiinte. Unii sunt porci, iar altii devin niste cavaleri. Dar si porcii poarta o mantie a cavaleriei, insa in felul lor... porcos. Si atunci sexul slab devine sexul protejat. Asa ca iata si explicatia mult asteptata a titlului.
De ce le protejam pe femei? Din cauza instinctului sexual? "Daca vede ca am grija de ea, poate pica diseara la pat" ? Ma-ndoiesc. Sa fie instinctul de "cavaler in armura", care brusc revine in simturi? Se poate. Dar de ce? Ca sa faci impresie buna ei? Mai degraba celorlalti. Sa fie un instinct de parinte? Patern? De tata? Cel mai probabil. Le protejam pe femei fiindca le vedem ca fiind slabe (fizic, vorbesc) si ne cunoastem bine ratiunea de barbati. Argumentul cel mai solid al unui barbat in fata unei femei este pumnul. Pe de alta parte, in antiteza, argumentul cel mai solid al femeii este tacerea. Si asta fiindca de obicei nu prea are ce sa spuna, dar e alta discutie deja.
Nu sunt de acord cu asta. Nu au nevoie de protectia asta camuflata. Se invata prost femeile. Stiu ca pot face orice, in cadrul societatii, fiindca la un moment dat, cineva, din multime, un cavaler alb, le va lua apararea. Si tot ce trebuie ele sa faca este sa aduca argumentul feminin in joc. Tacerea e sfanta, e de aur, e feminina. Lasa-i pe altii sa se bata si tu pleaca ca o "virgina nevinovata" din mijlocul unui "scandal" iscat de tine. Evident ca nu sunt de acord cu violenta. O urasc din tot sufletul, si cum spunea Asimov: "Violenta este refugiul omului incompetent". Asa ca supremul "argument masculin" ar trebui sa dispara din orice conversatie civilizata. Dar tare mi-as dori ca atunci cand port o discutie civilizata cu o femeie sa aduca argumente logice in discutie, insa e o dorinta ascunsa. Tacerea nu ajuta cu nimic, nici pe mine, nici pe tine, Femeie. Totusi...
Si totusi, sunt un ipocrit. Fiindca ma intreb "de ce?" si ma plang, cum ca n-ar trebui protejate, fiindca se descurca singure, iar singura metoda de interventie a unui "cavaler" ar trebui sa fie atunci cand argumentul suprem al barbatului capata viata in incaperea in care are loc schimbul de... argumente. Dar totusi, le iau apararea. Fara vreun motiv ascuns (desi ele isi imagineaza altceva, de cele mai multe ori). "Domnisoara e o finuta" si eu un badaran ca nu-mi vad de ale mele.
N-o sa incetez sa le iau apararea, dar n-o sa le mai numesc sexul slab. O sa le numesc "sexul protejat".
luni, 9 aprilie 2012
"Meeting Evil"
Am auzit ca trebuie sa apara, pe ecrane, un film interesant. "Meeting evil". Din distributie fac parte Samuel L. Jackson, Luke Wilson si o gagica misto rau, Peyton List. Irelevanta treaba cu gagica, da' da bine la text (sexul vinde). Filmul prezinta aventurile ciudate ale unui agent imobiliar fara succes, familist convins (si nu prea, o sa vedeti de ce), care se "intalneste" in mod premeditat cu un ciudat, un nebun fara discernamant (la prima vedere), da' care al naibii e asa de subtil (si metafizic) incat inca de la inceputul filmului pricepi calea pe care o alege sa mearga filmul. "Free your mind" --- "Set yourself free". Tre' sa fii complet idiot sa nu intelegi ideea filmului. Sau sa nu fi vazut pe tata lor: Fight Club.
Nu ma intelegeti gresit, actorii fac o treaba, filmul e fain, merita banii. Evident, nu l-am vazut la cinema. Caile... Domnului sunt multe, iar eu le prefer pe alea scurte si (cat de cat) sigure.
No, d-apai care-i frustrarea mea? Frustrarea mea e ca sunt un frustrat nenorocit si trist. De ce? Fiindca-mi cumpar tot catalogul IKEA intr-un an de zile nu fiindca am nevoie, ci fiindca marile corporatii imi hranesc mintea cu ideea ca am nevoie de toate acele lucruri. Tyrell Durden a fost cel mai bun mesager Anti-Ordinea-Mondiala-de-Azi-pe-care-personal-nu-dau-doi-bani, dar de care sunt strans legat de ea.
Ok. Tipul din filmul "Meeting evil" are o viata banala. O sotie, doi copii, un job banal, mult prea mult bun-simt (cu "fetis pe politeturi", ca sa citez un amic), o amanta interesanta (gagica de care scriam mai sus) si nu prea, iar in felul lui "saracios" spiritual, isi duce existenta inutila mai departe si creeaza confortul necesar societatii. Acela de a munci pentru ea si a perpetua specia pentru a da nastere altor sclavi sortiti unei vieti subjugate. De cand face cunostinta cu respectivul "Mesia personal", intalneste numai persoane ciufute si puse pe scandal, intr-un orasel asa de dragut pana atunci. Toata lumea il ia la misto, peste picior, il ameninta cu moartea si nu numai. Da, am zis bine. Samuel L. Jackson vrea sa fie Mesia lui Luke Wilson. Vrea sa-l aduca la viata. Cam ce face Tyrell Durden in "Fight Club" sau The Joker in "The Dark Knight". Cu pumnii, cu pistolul la tampla, cu rani, sange si multa frica. Eliberarea prin frica si capatarea de curaj care te va elibera. Catharsis prin violenta, cum ar veni. Viata merita traita de voi, oameni buni, nu de companiile care vor sa va sclavageasca... beti alcool, violati femei, omorati sclavii, chestii d-astea de rutina.
Problema mea? M-am saturat de filmele astea manifest. Sunt un frustrat fiindca stiu ca oricat as incerca sa ma impotrivesc, ca in film, sa fiu un Sam Jackson, un Tyler Durden al cunostintelor mele, societatea va da cu mine de pamant de nu ma vad. Da, mi-a ajuns. Am inteles de prima data, am incercat sa fac ca voi (si a mers, pentru o vreme). Inteleg si acum ca rolul meu in societate e bine definit si ca e "their way or the highway", dar...
Stiu ca o sa spuneti ca "Nu, se poate si altfel...". Ei bine, fiti realisti. Se poate altfel cand ai cateva sute de milioane de dolari sau euro in buzunar sau in banci si-ti permiti "arogante" (iertati-mi limbajul de cartier) in care sa te imbraci in niste zdrente si sa raspunzi la un Nokia 3310, ca oricum ai tot ce-ti trebuie (casa, masina, ai vazut deja lumea, etc.). Nu mai trebuie sa demonstrezi nimanui nimic, ci altii trebuie sa-ti demonstreze tie. Altii care-ti vor banii, evident, vor sa scape de sclavie, vor sa fie undeva in afara sistemului.
Daca m-as impotrivi, in starea in care sunt acum, societatii, sistemului, as ajunge la stiri ca nebunul care sta in padure, se inveleste cu cartoane si se bate cu ursii la fel de flamanzi ca si mine, cantand "Sa mergem in padure/ Sa culegem fragi si mure".
Dragi producatori de filme, ideile voastre sunt bune, doar ca... omiteti un lucru. Nevoia omului. Nevoile lui. Reale sau artificiale. Naturale sau, iarasi, artificiale. Nu mi-e greu sa fiu "liber" asa cum spuneti voi. Dar s-ar putea sa raman Liber si Singur. Nimeni nu vrea sa fie singur. Nu cand vrea sa declanseze o revolutie sociala.
Nu ma intelegeti gresit, actorii fac o treaba, filmul e fain, merita banii. Evident, nu l-am vazut la cinema. Caile... Domnului sunt multe, iar eu le prefer pe alea scurte si (cat de cat) sigure.
No, d-apai care-i frustrarea mea? Frustrarea mea e ca sunt un frustrat nenorocit si trist. De ce? Fiindca-mi cumpar tot catalogul IKEA intr-un an de zile nu fiindca am nevoie, ci fiindca marile corporatii imi hranesc mintea cu ideea ca am nevoie de toate acele lucruri. Tyrell Durden a fost cel mai bun mesager Anti-Ordinea-Mondiala-de-Azi-pe-care-personal-nu-dau-doi-bani, dar de care sunt strans legat de ea.
Ok. Tipul din filmul "Meeting evil" are o viata banala. O sotie, doi copii, un job banal, mult prea mult bun-simt (cu "fetis pe politeturi", ca sa citez un amic), o amanta interesanta (gagica de care scriam mai sus) si nu prea, iar in felul lui "saracios" spiritual, isi duce existenta inutila mai departe si creeaza confortul necesar societatii. Acela de a munci pentru ea si a perpetua specia pentru a da nastere altor sclavi sortiti unei vieti subjugate. De cand face cunostinta cu respectivul "Mesia personal", intalneste numai persoane ciufute si puse pe scandal, intr-un orasel asa de dragut pana atunci. Toata lumea il ia la misto, peste picior, il ameninta cu moartea si nu numai. Da, am zis bine. Samuel L. Jackson vrea sa fie Mesia lui Luke Wilson. Vrea sa-l aduca la viata. Cam ce face Tyrell Durden in "Fight Club" sau The Joker in "The Dark Knight". Cu pumnii, cu pistolul la tampla, cu rani, sange si multa frica. Eliberarea prin frica si capatarea de curaj care te va elibera. Catharsis prin violenta, cum ar veni. Viata merita traita de voi, oameni buni, nu de companiile care vor sa va sclavageasca... beti alcool, violati femei, omorati sclavii, chestii d-astea de rutina.
Problema mea? M-am saturat de filmele astea manifest. Sunt un frustrat fiindca stiu ca oricat as incerca sa ma impotrivesc, ca in film, sa fiu un Sam Jackson, un Tyler Durden al cunostintelor mele, societatea va da cu mine de pamant de nu ma vad. Da, mi-a ajuns. Am inteles de prima data, am incercat sa fac ca voi (si a mers, pentru o vreme). Inteleg si acum ca rolul meu in societate e bine definit si ca e "their way or the highway", dar...
Stiu ca o sa spuneti ca "Nu, se poate si altfel...". Ei bine, fiti realisti. Se poate altfel cand ai cateva sute de milioane de dolari sau euro in buzunar sau in banci si-ti permiti "arogante" (iertati-mi limbajul de cartier) in care sa te imbraci in niste zdrente si sa raspunzi la un Nokia 3310, ca oricum ai tot ce-ti trebuie (casa, masina, ai vazut deja lumea, etc.). Nu mai trebuie sa demonstrezi nimanui nimic, ci altii trebuie sa-ti demonstreze tie. Altii care-ti vor banii, evident, vor sa scape de sclavie, vor sa fie undeva in afara sistemului.
Daca m-as impotrivi, in starea in care sunt acum, societatii, sistemului, as ajunge la stiri ca nebunul care sta in padure, se inveleste cu cartoane si se bate cu ursii la fel de flamanzi ca si mine, cantand "Sa mergem in padure/ Sa culegem fragi si mure".
Dragi producatori de filme, ideile voastre sunt bune, doar ca... omiteti un lucru. Nevoia omului. Nevoile lui. Reale sau artificiale. Naturale sau, iarasi, artificiale. Nu mi-e greu sa fiu "liber" asa cum spuneti voi. Dar s-ar putea sa raman Liber si Singur. Nimeni nu vrea sa fie singur. Nu cand vrea sa declanseze o revolutie sociala.
joi, 8 martie 2012
Dreapta Parere
Daca suferiti de "indoctrinare absoluta de cre(s)tinism acut" sau va oripileaza in anul 2012 A.D. va recomand sa va opriti inainte de a accesa link-ul sau a citi mai departe. Faptul ca lumea trebuie sa inteleaga ca toata abureala cu Dumnezeu-Tatal de acum doua mii si ceva de ani e doar o abureala si ca e un moment in care trebuie sa ne lepadam de toate credintele noastre "zeiesti" si sa ne incununam unei noi credinte, mult mai materialiste, in care Dumnezeu-Tatal esti tu si doar tu poti trece peste greutatile vietii, ca nicio "suflare" dumnezeiasca nu se va abate asupra ta si-ti va da mai multa inteligenta sau noroc in viata.
Link-ul cu pricina:
http://www.youtube.com/watch?v=bpiYfLOlOP8&feature=related
Acum, eu nu sunt de acord nici cu Badea. Dar nu fiindca nu are dreptate, ci fiindca nu mi se pare foarte amuzant. Imi pare tras de par si oarecum obligat sa faca emisiunea. Pare chiar un cre(s)tin bine indoctrinat, dar pentru a face valva si rating mare emisiunii, a ales sa se lege de ortodoxie.
Insa comentariile de mai jos, din pagina, fac deliciul AntiCristului. Apropo, toti care sunteti toleranti sau nu credeti in Dumnezeu sunteti AntiCristi. AntiCristul nu este o aratare, o forma, ci o stare. Asa cum este si Dumnezeu si cum trebuie perceput. Asta doar fiind faptul ca acum doua mii si ceva de ani era mai greu sa explici si in cuvinte si in fapte ce e bine si ce e rau.
Eu am intrat de ceva vreme in starea asta, de AntiCrist, si o tin asa pana cand voi muri. E ca si cand mi-ar fi sete. Nu sunt tot timpul AntiCrist. Pot sa tolerez crestinii. Fiecare cu credintele lui, cu libera cuvantare. Dar nu pot tolera prostia si fanatismul intr-o prostie atat de mare precum credintele religioase.
Dumnezeu a aparut ca o forma de linistire a spiritelor incinse. Cei care furau sau minteau sau oricare alt pacat din cele 10 porunci. Si a fost bun. O vreme. Pana cand, in numele Domnului (Tatal, tineti minte acest aspect), s-au comis crime, furturi si alte cele pacate care incalca cele 10 porunci.
Insa ce nu inteleg eu si mi se pare absurd este valul pe care si l-au tras peste ochi crestini ortodocsi (orthos = drept, doxa = parere). Dreapta parere a lor este doar partea lor de adevar. Ca, fir-ar mama lui a naibii, Adevarul (cu a mare) este foarte subiectiv.
Sfat pentru credinciosii indoctrinati: credeti in ce vreti, inmultiti-va, muriti pentru cruce si cu crucea in gand, dar luati o pauza de meditatie, reflectati si cautati Dreapta Parere.
Sfat pentru asa-zisilor atei: nu fiti atat de porniti impotriva credintei. E un lucru bun. Ateu inseamna om fara credinta, dar fac pariu ca si voi credeti in ceva: Sfantul Telefon, Sfantul Serviciu, Sfanta Masina, Sfantul Eu, etc. Un om fara credinta e un om pierdut. Indiferent in ce crede el.
PS: Dumnezeu-Tatal trebuie sa fie tata, nu Creator. Dumnezeu nu pedepseste. N-ar trebui. E tatal. Bataia e rupta din rai, dar exista forme diferite de a fi Tata in ziua de azi. Insa Creatorul isi poate pedepsi creatia. El a facut-o, el o omoara.
Link-ul cu pricina:
http://www.youtube.com/watch?v=bpiYfLOlOP8&feature=related
Acum, eu nu sunt de acord nici cu Badea. Dar nu fiindca nu are dreptate, ci fiindca nu mi se pare foarte amuzant. Imi pare tras de par si oarecum obligat sa faca emisiunea. Pare chiar un cre(s)tin bine indoctrinat, dar pentru a face valva si rating mare emisiunii, a ales sa se lege de ortodoxie.
Insa comentariile de mai jos, din pagina, fac deliciul AntiCristului. Apropo, toti care sunteti toleranti sau nu credeti in Dumnezeu sunteti AntiCristi. AntiCristul nu este o aratare, o forma, ci o stare. Asa cum este si Dumnezeu si cum trebuie perceput. Asta doar fiind faptul ca acum doua mii si ceva de ani era mai greu sa explici si in cuvinte si in fapte ce e bine si ce e rau.
Eu am intrat de ceva vreme in starea asta, de AntiCrist, si o tin asa pana cand voi muri. E ca si cand mi-ar fi sete. Nu sunt tot timpul AntiCrist. Pot sa tolerez crestinii. Fiecare cu credintele lui, cu libera cuvantare. Dar nu pot tolera prostia si fanatismul intr-o prostie atat de mare precum credintele religioase.
Dumnezeu a aparut ca o forma de linistire a spiritelor incinse. Cei care furau sau minteau sau oricare alt pacat din cele 10 porunci. Si a fost bun. O vreme. Pana cand, in numele Domnului (Tatal, tineti minte acest aspect), s-au comis crime, furturi si alte cele pacate care incalca cele 10 porunci.
Insa ce nu inteleg eu si mi se pare absurd este valul pe care si l-au tras peste ochi crestini ortodocsi (orthos = drept, doxa = parere). Dreapta parere a lor este doar partea lor de adevar. Ca, fir-ar mama lui a naibii, Adevarul (cu a mare) este foarte subiectiv.
Sfat pentru credinciosii indoctrinati: credeti in ce vreti, inmultiti-va, muriti pentru cruce si cu crucea in gand, dar luati o pauza de meditatie, reflectati si cautati Dreapta Parere.
Sfat pentru asa-zisilor atei: nu fiti atat de porniti impotriva credintei. E un lucru bun. Ateu inseamna om fara credinta, dar fac pariu ca si voi credeti in ceva: Sfantul Telefon, Sfantul Serviciu, Sfanta Masina, Sfantul Eu, etc. Un om fara credinta e un om pierdut. Indiferent in ce crede el.
PS: Dumnezeu-Tatal trebuie sa fie tata, nu Creator. Dumnezeu nu pedepseste. N-ar trebui. E tatal. Bataia e rupta din rai, dar exista forme diferite de a fi Tata in ziua de azi. Insa Creatorul isi poate pedepsi creatia. El a facut-o, el o omoara.
miercuri, 7 martie 2012
A picat Facebook. The Facebook.
O picat Facebook-ul. The Facebook. Si ce? Mare branza.
Da, pentru unii reprezinta viata lor. E un mediu interactiv de socializare. Lumea spune "daca ti-e dor de cineva, suna-l". Si daca nu mi-e dor de el, dar vreau sa mai aflu despre el cate ceva, ce ma fac? Tot sa-l sun. Mai bine-l caut pe Facebook.
Eu unul urasc sa vorbesc la telefon. Mi se intampla des sa ma sune sau sa sun eu oamenii si sa pierd 30 de minute la telefon in care celalalt vrea sa-mi spuna cat mai multe despre el, sa recupereze (in ideea lui) timpul pierdut. Nu-mi place sa vorbesc la telefon fiindca nu-i acord toata atentia mea. In timp ce vorbesc la telefon trebuie sa mai fac si altceva. Ma joc, citesc, ma uit la televizor, caut pe net si nu ma pot concentra 100% asupra conversatiei de la telefon. Nu-i acord celuilalt atentia mea 100%. Si il pun sa repete ce-mi spune la telefon din varii motive: fie nu-l aud, fie nu inteleg, fie nu inteleg fiindca nu sunt atent doar la el.
Asa ca prefer socializarea electronica. Pe internet. Sa citesc ce-a mai facut X, sa vad unde a fost Y. Sunt multi ipocriti, e adevarat. Unii spun ca pe Facebook nu-ti arati decat o fata a ta, doar pe cea buna. Acum sa fim seriosi, iesi la un suc pentru prima oara cu o fata, doar n-o sa-i spui ca la tine acasa mizeria e crunta si ca te speli doar de 5 ori pe an. Totusi, vrei sa faci o impresie buna. Sau nu-i poti spune ca esti sarac lipit pamantului si ca excursiile tale cele mai multe au fost facute pe harta si in enciclopedii tiparite. Nu. Arati doar lucrurile care te fac sa arati bine. Mi se pare normal. Eu fac asta. Nu sunt singurul.
Dar azi a picat Facebook-ul. The Facebook. Asa, si? Initial am descoperit ca nu mai merge la munca. Colegii mei erau innebuniti, dar nu fiindca nu mai merge Facebook-ul. "Frate, ne-au interzis accesul la Facebook". Lucru absurd de altfel, fiindca tot ei (conducerea) ne cer sa postam pe Facebook link-uri care sa duca la site-ul nostru. "Nu au facut asta... plus ca daca o faceau, aparea frumos <<Site restricted>>, nu alte mesaje care sa spuna ca-i imposibil sa te conectezi pe site".
Prima oara m-am simtit ca in finalul filmului "The Truman Show". Cand Jim Carrey iese din platoul urias de filmare si transmisiunea se incheie. Apoi telespectatorii, fericiti de final, poate dezamagiti, schimba canalul de televiziune, unii intrebandu-se chiar: "What's else on TV?". Fain film, fain final.
Asa ca intrebarea mea este pentru toti "dependentii" de social-media si Facebook: "What's else on the Internet?".
PS: Google+, hi5 si alte retele de socializare (mai putin myspace) nu au avut si nici nu o sa aiba impactul lui Facebook. Pentru ca The Facebook are alte principii si idei, nu doar sa ofere un serviciu din care spera sa mearga treaba si sa scoata bani.
Da, pentru unii reprezinta viata lor. E un mediu interactiv de socializare. Lumea spune "daca ti-e dor de cineva, suna-l". Si daca nu mi-e dor de el, dar vreau sa mai aflu despre el cate ceva, ce ma fac? Tot sa-l sun. Mai bine-l caut pe Facebook.
Eu unul urasc sa vorbesc la telefon. Mi se intampla des sa ma sune sau sa sun eu oamenii si sa pierd 30 de minute la telefon in care celalalt vrea sa-mi spuna cat mai multe despre el, sa recupereze (in ideea lui) timpul pierdut. Nu-mi place sa vorbesc la telefon fiindca nu-i acord toata atentia mea. In timp ce vorbesc la telefon trebuie sa mai fac si altceva. Ma joc, citesc, ma uit la televizor, caut pe net si nu ma pot concentra 100% asupra conversatiei de la telefon. Nu-i acord celuilalt atentia mea 100%. Si il pun sa repete ce-mi spune la telefon din varii motive: fie nu-l aud, fie nu inteleg, fie nu inteleg fiindca nu sunt atent doar la el.
Asa ca prefer socializarea electronica. Pe internet. Sa citesc ce-a mai facut X, sa vad unde a fost Y. Sunt multi ipocriti, e adevarat. Unii spun ca pe Facebook nu-ti arati decat o fata a ta, doar pe cea buna. Acum sa fim seriosi, iesi la un suc pentru prima oara cu o fata, doar n-o sa-i spui ca la tine acasa mizeria e crunta si ca te speli doar de 5 ori pe an. Totusi, vrei sa faci o impresie buna. Sau nu-i poti spune ca esti sarac lipit pamantului si ca excursiile tale cele mai multe au fost facute pe harta si in enciclopedii tiparite. Nu. Arati doar lucrurile care te fac sa arati bine. Mi se pare normal. Eu fac asta. Nu sunt singurul.
Dar azi a picat Facebook-ul. The Facebook. Asa, si? Initial am descoperit ca nu mai merge la munca. Colegii mei erau innebuniti, dar nu fiindca nu mai merge Facebook-ul. "Frate, ne-au interzis accesul la Facebook". Lucru absurd de altfel, fiindca tot ei (conducerea) ne cer sa postam pe Facebook link-uri care sa duca la site-ul nostru. "Nu au facut asta... plus ca daca o faceau, aparea frumos <<Site restricted>>, nu alte mesaje care sa spuna ca-i imposibil sa te conectezi pe site".
Prima oara m-am simtit ca in finalul filmului "The Truman Show". Cand Jim Carrey iese din platoul urias de filmare si transmisiunea se incheie. Apoi telespectatorii, fericiti de final, poate dezamagiti, schimba canalul de televiziune, unii intrebandu-se chiar: "What's else on TV?". Fain film, fain final.
Asa ca intrebarea mea este pentru toti "dependentii" de social-media si Facebook: "What's else on the Internet?".
PS: Google+, hi5 si alte retele de socializare (mai putin myspace) nu au avut si nici nu o sa aiba impactul lui Facebook. Pentru ca The Facebook are alte principii si idei, nu doar sa ofere un serviciu din care spera sa mearga treaba si sa scoata bani.
miercuri, 29 februarie 2012
Pentru cei cu "papagalul" tare
Multi primesc sfaturi de la prieteni. Nu e un lucru rau, dar nu e prea bine cand il aplici ad literam, fara sa-l adaptezi propriei tale persoane.
Unul din sfaturi pe care le auzi des sunt <<daca vrei sa ai succes, trebuie sa ai un "papagal" tare>>. Nu ma intelegeti gresit, e o chestie buna sa vorbesti (despre orice) si e o chestie de succes daca mai si stii ce vorbesti acolo.
Acum vin cu intrebarile: de unde faci rost de "papagal"? E clar ca nu de la petshop, iar daca vrei sa fii si "tare" cu "papagalul", e la "mintea cocosului" ca nu trebuie sa-l impaiezi.
Bun, si atunci cum poti sa ai totusi un "papagal tare"? Citind. Carti, reviste, ziare, orice. Un om informat e de doua ori mai pregatit sa faca fata noilor situatii. Dar nu e suficient doar sa fii un om informat. Trebuie sa mai stii si cand sa taci. Adica magicul moment cand trebuie sa inchizi gura inutila a "papagalului".
Am un coleg de munca. Nou, vechi, mai putin important. Fratele meu are si el un amic care e la fel de tare cu "papagalul". Oamenii astia vorbesc mult si evident, prost. Din primele propozitii au reusit sa ma adoarma, iar unuia chiar i-am zis de la obraz: "defectul tau cel mare e ca nu stii cand sa taci si vorbesti de multe ori fara sa stii despre ce e vorba".
Nu ma intelegeti gresit. Si eu vorbesc mult. Dar il las si pe celalalt sa vorbeasca. Creez un dialog. Iar cand simt ca e momentul unui monolog, nu ezit si imi prezint ideile cui vrea sa ma asculte. Insa daca interlocutorul meu da semne de plictiseala, iau o pauza si cuget. Sunt o trestie cugetatoare. Ma bate vantul intre oameni destepti si "papagali".
Recomand celor bolnavi de "vorbatita" acuta sa iau o pauza de reflectare asupra "broscoilor" pe care-i scot pe gura si sa-si ia un papagal de plus moale, asta ca sa mai lase glanda salivara sa respire si sa-i acorde creierul mai mult timp de gandire inainte sa faca vreo actiune necugetata.
Unul din sfaturi pe care le auzi des sunt <<daca vrei sa ai succes, trebuie sa ai un "papagal" tare>>. Nu ma intelegeti gresit, e o chestie buna sa vorbesti (despre orice) si e o chestie de succes daca mai si stii ce vorbesti acolo.
Acum vin cu intrebarile: de unde faci rost de "papagal"? E clar ca nu de la petshop, iar daca vrei sa fii si "tare" cu "papagalul", e la "mintea cocosului" ca nu trebuie sa-l impaiezi.
Bun, si atunci cum poti sa ai totusi un "papagal tare"? Citind. Carti, reviste, ziare, orice. Un om informat e de doua ori mai pregatit sa faca fata noilor situatii. Dar nu e suficient doar sa fii un om informat. Trebuie sa mai stii si cand sa taci. Adica magicul moment cand trebuie sa inchizi gura inutila a "papagalului".
Am un coleg de munca. Nou, vechi, mai putin important. Fratele meu are si el un amic care e la fel de tare cu "papagalul". Oamenii astia vorbesc mult si evident, prost. Din primele propozitii au reusit sa ma adoarma, iar unuia chiar i-am zis de la obraz: "defectul tau cel mare e ca nu stii cand sa taci si vorbesti de multe ori fara sa stii despre ce e vorba".
Nu ma intelegeti gresit. Si eu vorbesc mult. Dar il las si pe celalalt sa vorbeasca. Creez un dialog. Iar cand simt ca e momentul unui monolog, nu ezit si imi prezint ideile cui vrea sa ma asculte. Insa daca interlocutorul meu da semne de plictiseala, iau o pauza si cuget. Sunt o trestie cugetatoare. Ma bate vantul intre oameni destepti si "papagali".
Recomand celor bolnavi de "vorbatita" acuta sa iau o pauza de reflectare asupra "broscoilor" pe care-i scot pe gura si sa-si ia un papagal de plus moale, asta ca sa mai lase glanda salivara sa respire si sa-i acorde creierul mai mult timp de gandire inainte sa faca vreo actiune necugetata.
luni, 27 februarie 2012
Blestemul Mostenirii
Seria. Unu, doi, trei, unu, patru, cinci, unu iar... si tot asa. Pana cand? Pana cand apare inca un "unu".
Sa incepem cu inceputul. Cu primul din serie. Cu Unul. Ce este Unul? Unul este "impunatorul de standarde". Unul ridica stacheta. El vine si spune "de aici incolo nu mai exista nimic. Eu sunt Unul (unicul) si ca mine nu mai exista".
Copilul al carui parinte este deja in istorie este obligat, blestemat sa se ridice cel putin la renumele tatalui sau, daca nu si mai sus. Fiu de erou national, celebritate, persoana importanta si bine-vazuta in societate, este pur si simplu sufocat de renumele parintelui. Ochii sunt atintiti asupra lui si este aspru judecat pentru orice greseala si vesnic comparat cu "Unul". Ferice de cei care nu au parintii celebri, caci acestia isi pot cladi singuri un renume, pot intra in istorie si sa fie judecati pentru ce fac ei, nu pentru ce au facut cei de dinaintea lor (in speta, parintii). Ei pot fi "Unul" si pot "impune" standardele.
Filme, carti, jocuri, povesti. Orice are un inceput. Toate pornesc de la "Unul", oricare ar fi acesta. "Unul" nu este primul neaparat. "Unul" este cel mai bun dintr-o serie. Este, cum am scris si mai sus, "impunatorul de standarde".
Filme? "Inception". E clar. A venit cu ceva nou, a ridicat stacheta, a impus standardele. S-a vandut, s-a vazut si multora le-a placut atat de tare incat i-a gadilat pe producatorii cu ideea de a produce un "doi" (da, cu "d" mic). Multi cred ca producatorul va putea sa se ridice a doua oara la nivel primei creatii. A celei care a fost cel mai bun din serie. Uneori se intampla. "Terminator 2", "Empire Strikes Back" sau "The Dark Knight". Au fost mai bune decat primul din serie, chiar daca ele au fost continuari. Dar urmarile de cele mai multe ori dezamagesc. Au in spatele lor blestemul mostenirii. Primul are binecuvantarea lui "sper", pe cand al doilea se lupta deja cu "trebuie". "Trebuie sa fie mai bun, mai furios, mai rapid, mai tare, mai...", dar oare producatorul e in stare de asa ceva? Pana la urma, acolo unde exista un "doi", a existat si un "unu" si de cele mai multe ori creatorul (producatorul) a mizat totul pe acel "unu", fara a se gandi vreodata sau a-si pune problema lui "doi". Asta in cazul filmelor ("Matrix" e un exemplu foarte bun si multe alte filme care nu sperau sa aiba un succes atat de mare incat sa fie "nevoit" producatorul sa aduca in scena un "doi").
Cartile? Interesante. Toate. "Unu" si "doi" si chiar si trei. Ma gandesc aici cu drag la "Fundatia" lui Asimov. Citind cartile mi se parea ca fiecare era de sine statatoare. Nu aveau nevoie de o poveste de dinainte spusa ca sa intelegi urmarea. Fiecare spunea povestea ei intr-o serie strans legata.
Dar cartile nu sufera de un blestem al mostenirii. Si ma intreb de ce? Am si un raspuns pentru asta, evident. Am citit "Preludiul Fundatiei" mai intai. Superba cartea. Am crezut ca e prima scrisa din serie. Da' se pare ca din punct de vedere cronologic, e ultima scrisa (cum naiba?). Apoi am citit "Fundatia". Mi s-a parut interesanta, da' fiindca eram deja pregatit pentru "nasterea Fundatiei", deja surpriza era pe jumatate stricata. Insa ar fi fost la fel de interesant si daca as fi citit in ordine inversa cartile. Fiecare carte in parte are un inceput si un sfarsit. Pana si fiecare capitol din acea carte are un inceput si un sfarsit. Ce e fain la carti este structura atat de solida a fiecarei propozitii, al fiecarui paragraf, al fiecarui capitol sau volum. Poti citi 3 capitole dintr-o carte si sa-ti intrerupi brusc lectura si tot vei avea o satisfactie, cat de mica. Poti ramane suspendat, intrebandu-te toata viata daca eroul cartii a reusit sa-si indeplineasca vrerile, misiunea sau a renuntat pe parcurs? O fi murit? Poate copilul lui a reusit sa duca planurile parintelui? Poate ca... si asta din primul paragraf.
Jocurile? Faine jocurile care, desi impart acelasi univers, acelasi sistem de lupta, vin cu noi provocari, cu noi capitole (total diferite) si care spun alte povesti vazute prin alti ochi intr-un loc asemanator cu "Unu". Seria "Final Fantasy" imi vine in minte. Te legi de niste cristale pe care sa le porti cu tine, nu ca o povara, ci ca un element de legatura si scoti joc dupa joc fara sa fii nevoit sa-l faci neaparat mai bun. Doar vrei sa spui o noua poveste. "1001 de nopti" transpusa in sistem C++ si creionata cu stil in 3D Studio Max. Adaugi muzica care sa-ti sustina momentele tensionante sau de respiro... doar pretentiile unora iti mai pot distruge creatia. Tu, ca producator, insa ai libertate. Libertatea de a alege cum si in ce fel sa-ti incepi povestea si cum sa ti-o termini. Jocurile se aseamana foarte tare cu cartile. Sufera de un "blestem al mostenirii" doar pe jumatate. Depinde de greselile producatorului. Daca marjeaza pe aceeasi idee la nesfarsit, cu aceeasi mecanica de joc, schimband doar locatia din univers, are de pierdut. Jocurile cu tematica de razboi. Unul, doua sunt suficiente... Deja al treilea e suparator si bate la ochi. Tu, ca jucator, te intrebi daca nu cumva esti luat de prost de catre producator. Reciclarea e buna, dar in eco-sistem. Reciclarea ideilor fara sa adaugi un gust divers, o noua tonalitate, un miros prospetime e de rau augur. Si pentru tine, ca producator, fiindca te afunzi intr-un labirint al ideilor vechi, si pentru cei carora vrei sa le atragi atentia. Un alt joc interesant, pe tema asta, mi se pare "Neverwinter Nights". Desi are parte de acelasi univers arhicunoscut, cu aceleasi strategii, faptul ca spune de fiecare data o noua si interesanta poveste, cu mici adaugiri de gameplay, fac din serie o reusita si pentru producatori, dar si pentru jucatori. Si mai sunt cateva serii care merita amintite: Fallout, Half-Life, Deus Ex si cu siguranta mai sunt cateva pe care momentan le-am omis, dar le stiti voi care sunt intiparite in sufletul vostru.
Dar ce au toate de mai sus in comun care sa le scape de "blestemul mostenirii"? Povestile. Sau... povestea. Nimic nu conteaza mai tare pentru un om decat povestea. Povestea colegului de serviciu care tocmai s-a intors din concediu. Povestile lui din copilarie. Povestea din film, carte sau din joc... povestea omului, a celebritatii, a eroului.
Poate ca omul al carui parinte si-a dobandit celebritatea sa capete o notorietate mai mare decat predecesorul lui? Da. Prin unicitatea povestii sale. Prin ceea ce-l difera de parinte. De antemergator. De "unu".
Sa incepem cu inceputul. Cu primul din serie. Cu Unul. Ce este Unul? Unul este "impunatorul de standarde". Unul ridica stacheta. El vine si spune "de aici incolo nu mai exista nimic. Eu sunt Unul (unicul) si ca mine nu mai exista".
Copilul al carui parinte este deja in istorie este obligat, blestemat sa se ridice cel putin la renumele tatalui sau, daca nu si mai sus. Fiu de erou national, celebritate, persoana importanta si bine-vazuta in societate, este pur si simplu sufocat de renumele parintelui. Ochii sunt atintiti asupra lui si este aspru judecat pentru orice greseala si vesnic comparat cu "Unul". Ferice de cei care nu au parintii celebri, caci acestia isi pot cladi singuri un renume, pot intra in istorie si sa fie judecati pentru ce fac ei, nu pentru ce au facut cei de dinaintea lor (in speta, parintii). Ei pot fi "Unul" si pot "impune" standardele.
Filme, carti, jocuri, povesti. Orice are un inceput. Toate pornesc de la "Unul", oricare ar fi acesta. "Unul" nu este primul neaparat. "Unul" este cel mai bun dintr-o serie. Este, cum am scris si mai sus, "impunatorul de standarde".
Filme? "Inception". E clar. A venit cu ceva nou, a ridicat stacheta, a impus standardele. S-a vandut, s-a vazut si multora le-a placut atat de tare incat i-a gadilat pe producatorii cu ideea de a produce un "doi" (da, cu "d" mic). Multi cred ca producatorul va putea sa se ridice a doua oara la nivel primei creatii. A celei care a fost cel mai bun din serie. Uneori se intampla. "Terminator 2", "Empire Strikes Back" sau "The Dark Knight". Au fost mai bune decat primul din serie, chiar daca ele au fost continuari. Dar urmarile de cele mai multe ori dezamagesc. Au in spatele lor blestemul mostenirii. Primul are binecuvantarea lui "sper", pe cand al doilea se lupta deja cu "trebuie". "Trebuie sa fie mai bun, mai furios, mai rapid, mai tare, mai...", dar oare producatorul e in stare de asa ceva? Pana la urma, acolo unde exista un "doi", a existat si un "unu" si de cele mai multe ori creatorul (producatorul) a mizat totul pe acel "unu", fara a se gandi vreodata sau a-si pune problema lui "doi". Asta in cazul filmelor ("Matrix" e un exemplu foarte bun si multe alte filme care nu sperau sa aiba un succes atat de mare incat sa fie "nevoit" producatorul sa aduca in scena un "doi").
Cartile? Interesante. Toate. "Unu" si "doi" si chiar si trei. Ma gandesc aici cu drag la "Fundatia" lui Asimov. Citind cartile mi se parea ca fiecare era de sine statatoare. Nu aveau nevoie de o poveste de dinainte spusa ca sa intelegi urmarea. Fiecare spunea povestea ei intr-o serie strans legata.
Dar cartile nu sufera de un blestem al mostenirii. Si ma intreb de ce? Am si un raspuns pentru asta, evident. Am citit "Preludiul Fundatiei" mai intai. Superba cartea. Am crezut ca e prima scrisa din serie. Da' se pare ca din punct de vedere cronologic, e ultima scrisa (cum naiba?). Apoi am citit "Fundatia". Mi s-a parut interesanta, da' fiindca eram deja pregatit pentru "nasterea Fundatiei", deja surpriza era pe jumatate stricata. Insa ar fi fost la fel de interesant si daca as fi citit in ordine inversa cartile. Fiecare carte in parte are un inceput si un sfarsit. Pana si fiecare capitol din acea carte are un inceput si un sfarsit. Ce e fain la carti este structura atat de solida a fiecarei propozitii, al fiecarui paragraf, al fiecarui capitol sau volum. Poti citi 3 capitole dintr-o carte si sa-ti intrerupi brusc lectura si tot vei avea o satisfactie, cat de mica. Poti ramane suspendat, intrebandu-te toata viata daca eroul cartii a reusit sa-si indeplineasca vrerile, misiunea sau a renuntat pe parcurs? O fi murit? Poate copilul lui a reusit sa duca planurile parintelui? Poate ca... si asta din primul paragraf.
Jocurile? Faine jocurile care, desi impart acelasi univers, acelasi sistem de lupta, vin cu noi provocari, cu noi capitole (total diferite) si care spun alte povesti vazute prin alti ochi intr-un loc asemanator cu "Unu". Seria "Final Fantasy" imi vine in minte. Te legi de niste cristale pe care sa le porti cu tine, nu ca o povara, ci ca un element de legatura si scoti joc dupa joc fara sa fii nevoit sa-l faci neaparat mai bun. Doar vrei sa spui o noua poveste. "1001 de nopti" transpusa in sistem C++ si creionata cu stil in 3D Studio Max. Adaugi muzica care sa-ti sustina momentele tensionante sau de respiro... doar pretentiile unora iti mai pot distruge creatia. Tu, ca producator, insa ai libertate. Libertatea de a alege cum si in ce fel sa-ti incepi povestea si cum sa ti-o termini. Jocurile se aseamana foarte tare cu cartile. Sufera de un "blestem al mostenirii" doar pe jumatate. Depinde de greselile producatorului. Daca marjeaza pe aceeasi idee la nesfarsit, cu aceeasi mecanica de joc, schimband doar locatia din univers, are de pierdut. Jocurile cu tematica de razboi. Unul, doua sunt suficiente... Deja al treilea e suparator si bate la ochi. Tu, ca jucator, te intrebi daca nu cumva esti luat de prost de catre producator. Reciclarea e buna, dar in eco-sistem. Reciclarea ideilor fara sa adaugi un gust divers, o noua tonalitate, un miros prospetime e de rau augur. Si pentru tine, ca producator, fiindca te afunzi intr-un labirint al ideilor vechi, si pentru cei carora vrei sa le atragi atentia. Un alt joc interesant, pe tema asta, mi se pare "Neverwinter Nights". Desi are parte de acelasi univers arhicunoscut, cu aceleasi strategii, faptul ca spune de fiecare data o noua si interesanta poveste, cu mici adaugiri de gameplay, fac din serie o reusita si pentru producatori, dar si pentru jucatori. Si mai sunt cateva serii care merita amintite: Fallout, Half-Life, Deus Ex si cu siguranta mai sunt cateva pe care momentan le-am omis, dar le stiti voi care sunt intiparite in sufletul vostru.
Dar ce au toate de mai sus in comun care sa le scape de "blestemul mostenirii"? Povestile. Sau... povestea. Nimic nu conteaza mai tare pentru un om decat povestea. Povestea colegului de serviciu care tocmai s-a intors din concediu. Povestile lui din copilarie. Povestea din film, carte sau din joc... povestea omului, a celebritatii, a eroului.
Poate ca omul al carui parinte si-a dobandit celebritatea sa capete o notorietate mai mare decat predecesorul lui? Da. Prin unicitatea povestii sale. Prin ceea ce-l difera de parinte. De antemergator. De "unu".
Abonați-vă la:
Postări (Atom)