miercuri, 22 august 2012

Despre adevaratul motiv al uciderii evreilor

 Initial, am scris "motiv al Holocaustului". Dar mi-am adus aminte de ce am citit despre semnificatia cuvantului Holocaust. Desi astazi se foloseste in mod aproape exclusiv cand vine vorba de masacrarea evreilor din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ei bine, definitia corecta a Holocaustului este: << HOLOCAUST (‹ fr.; {s} gr. holo + gr. kaustos „de ars”) s. n. (REL.) Sacrificiu practicat în Antichitate de unele popoare (evrei, asirieni etc.), care consta în arderea integrală a animalelor pe altar. ♦ Spec. Exterminare (prin diferite metode) a unei mari părți a populației evreiești (c. 6 mil.) din Europa (în Germania, precum și în terit. ocupate vremelnic în timpul celui de-al doilea război mondial) de către naziști și aliații lor. În prezent, se folosește tot mai frecvent, termenul de shoah (în ebraică „nimicire, distrugere”). ♦ (În prezent) Ucidere în masă datorată unor motive politice, religioase sau ca urmare a unor cataclisme provocate de om (ex. h. ecologic, prin distrugerea mediului înconjurător sau h. atomic, prin consecințele nefaste ale unui război nuclear). >> 

Asa ca mult mai bine ales este titlul "motiv al uciderii evreilor". 

Ca sa scap de intrebari inutile, nu sunt rasist decat in proportii normale. Mai degraba xenofob, poate usor fricos de libertatea de miscare prea mare a unor minoritati, frica de nou, de strain, de altceva si influenta directa care se exercita si asupra din partea mass-mediei. Insa, uitandu-ma la niste filme care prezinta intr-un mai personal exterminarea in masa a evreilor si aratand partea nevazuta a razboiului, fata umana a "mieilor" dusi spre taiere, m-am intrebat "De ce au vrut sa-i omoare pe evrei?" 

Adolf Hitler doar a mentionat ceva despre uciderea evreilor in Mein Kampf iar in discursurile sale de  pana-n anul de gratie 1939, abia daca a facut 2-3 referiri la aceasta idee stupida. Apoi, probabil aveau nevoie de un tap ispasitor, aveau nevoie de un motiv pentru a cuceri Polonia (desi interesul lor era Austria, alta strategie ciudata) si l-au gasit dand vina pe evrei. Poate ca invidia ca  aveau bani, ca se credeau superiori celorlalte popoare denumindu-se ei insisi "Poporul Ales de Dumnezeu", poate ca parul blond al germanilor i-a impins pe nazisti (nu germani) sa-si coboare atentia (si pe evrei in lagare de concentrare) asupra celor mai sus mentionati. Cu ce scop? Cu ce motiv? De ce?

Nu voiam sa fac o tema din acest subiect. Insa un eveniment recent (pe langa filmele vizionate de curand si studiul facut asupra acestei teme pe cele mai neinspirate canale de comunicare - internetul si mai precis Wikipedia) m-a determinat sa scriu aceste randuri.

Un prieten ma suna astazi (22 August 2012), la orele amiezii, sa-mi spuna ca un prieten de-al unui prieten ar dori sa faca niste poze la niste bijuterii (da, in timpul liber fac si pe fotograful) si daca ma intereseaza jobul. I-am spus ca da, dar sa-mi dea mai multe detalii. Dupa care incepe sa-mi povesteasca: "pai tipul e EVREU, nu prea vorbeste romana si e NEGRU". Cuvintele au iesit mai lent decat le-am scris eu (si in mod cert, mult mai lent decat le-ati citit voi) si ma intrebam "de ce m-ar interesa ca e EVREU?" (prima intrebare) si a doua intrebare a fost chiar cu voce tare, in telefon, adresata prietenului meu "EVREU NEGRU?". Ma repet, nu sunt rasist, iubesc oamenii, meseria mea ma obliga s-o fac si pana la urma, in fata mortii suntem toti egali.

Legat de faptul ca era NEGRU, tot astazi am vazut pe un canal de socializare comun multor oameni si cunostinte de-ale mele, o fotografie veche cu un amerindian, vopsit in culorile razboiului (asa cum se facea acum multa vreme, cand colonistii americani inca nu detineau Vestul Salbatic). Poza venea insotita de niste comentarii ale unui alt utilizator care mentiona, printre altele "al naibii cioroi". Repet, nu sunt rasist. M-am simtit ofensat de remarca. Am dat si eu un raspuns pe masura la intrebarea celui care a postat poza: "de ce e vopsit alb?". "E vopsit alb fiindca are sangele rosu si e Indian, nu Negru si in mod cert nu-i Rasist."

Dar am divagat putin de la subiect.

Va intreb: care este adevaratul motiv al masacrarii atator evrei? Nu am un raspuns si nu am un raspuns bun, daca mi se cere musai sa-l dau. Mi se pare nu o cruzime... nu gasesc termen de comparatie.

Apoi, vin altii cu idei si mai crete. Exista un grup secret care conduce lumea si astia-s evrei. Pare plauzibila ideea, argumentele sunt solide si ai putea tinde sa le dai dreptate si sa-i crezi pe cuvant. Dar e un cuvant acolo care se bate cap in cap cu ideea de natiune conducatoare. "Conduce LUMEA". Fratilor, astia care conduc lumea si nu o tara, o mana de oameni, nu apartin vreunei natii. Sunt Globali (nu le pot spune universali). Ei nu conduc Israelul, America sau oricare alta tara. Conduc LUMEA. Vorbim de cu totul altceva. Illuminati, numiti-i cum vreti voi.

Eu sunt roman, nascut in Romania, cu cetatenie romana. Daca as pleca in America si m-as stabili pentru restul vietii, as ramane roman pana cand? Pana mi se da cetatenie? Pana sunt acceptat de societate? Pana cand ma vor respinge romanii? Pana cand voi decide eu? Oricum, mi se pare o prostie treaba asta cu natiunile si granitele vizibile sau invizbile intre natiuni si culturi. Nu sunt nici adeptul globalizarii, desi se pare ca asta deja exista la nivel economic (invizibil, e drept). Prefer, in mod incostient, sa ma stiu condus de un Roman, decat condus de un... International. Global d-asta de-al Luminatilor. Rockefeller... numiti-i cum vreti voi.

Daca e adevarat mitul si ei ne conduc viata... ar fie ei indeajuns de nebuni sa si-i omoare pe ai lor? Voi v-ati sacrifica poporul pentru... cine stie ce motive? 6 milioane sunt doar o cifra. Dar daca as scrie aici numele lor si ocupatia lor ar fi alta treaba, nu? Daca v-as arata si poze cu ei, cu familiile lor, deja par mai vii in ochii vostri. Nu mai sunt doar o statistica. N-am numarat pana acum in viata mea nici macar 6 milioane de bete de chibrit, dar 6 milioane de oameni... 6! Milioane! Ei bine, dar moartea nu este un motiv. Moartea este o destinatie.

Si atunci care e adevaratul motiv al mortii a 6 milioane de evrei?

Dar acum intervine problema cu mass-media si cu numaratoare voturilor... aaa... victimelor. Numarul lor ajunge la peste 6 milioane de morti din partea evreilor si cu un total de 73 milioane de vieti umane pierdute. Cate ?!? 73 milioane? Insa fiindca n-am trait in perioada respectiva, 73 de milioane astea mi se par ca salariul minim pe economie pe un an de zile. Astia ii dau pe paine, astia la lumina, de astia imi iau haine, televizor si poate mai pun si deoparte... Nu ma afecteaza, dar ma intereseaza. Ii cred pe cuvant, n-am cum sa demonstrez contrariul. Si o iau de buna.

Si ajung rasist. Ajung sa urasc evreii... negrii, chinezii, indienii, caucazienii, arienii si toate rasele pamantului. Spaniolii urasc romanii fiindca asa spune mass-media. Dar spaniolul de rand spune ca n-are nimic cu romanul, ca nu-i face nimic rau, ba chiar il lauda.

Nici eu nu urasc evreii, negrii, chinezii sau oricare alta rasa. Nu am motiv. Daca mi-e frica de ei? Nu mi-e frica fiindca e evreu sau chinez. Mi-e frica fiindca e om, iar natura omului e rea de la radacina. Asa cum spunea si Cioran despre Dumnezeu. Daca Dumnezeu (Creatorul nostru) ar fi fost bun, si noi am fi fost buni de cand ne-am nascut. Dar asa, fiindca suntem rai, si Creatorul Nostru este rau.

Aici se termina cuvantarea mea.

Insa intrebare ramane deschisa: care este adevaratul motiv al uciderii evreilor?

-> http://www.youtube.com/watch?v=rsL6mKxtOlQ