luni, 18 august 2014

Din dragoste

           <<Draga mea iubita,

 Am aflat ce-i dragostea. Si cu toate astea, m-am decis sa renunt la ea. Candva credeam ca dragostea este asumarea constienta a euforiei, a dorintelor emotionale, a poftelor carnale, o insumare a tuturor sentimentelor frumoase ce te poate lega de o persoana. Pe scurt, dragostea mi se parea a fi un lucru cu adevarat frumos.

 Pana am descoperit adevarata dragoste si, implicit, adevarata fata a ei. Dragostea este, cu parere de rau, unul din cele mai urate sentimente. Nu pricep cum iubirea, cu ale ei sute si mii de fete, se poate numi incununarea dragostei. Si totusi, sa fie durata singura diferenta dintre iubire si dragoste?

 De ce-ti spun tocmai tie aceste lucruri? Si de ce tocmai acum? Pare tardiv momentul pentru aceste cuvinte acum, iar vorbele devin inutile atunci cand ai gura inundata de sange... si totusi, gustul sangelui este poate asemuit cu cel mai dulce vin pe care l-ai baut vreodata.

 Cand te-am vazut prima oara, sangele imi fierbea la propriu. Caldura care mi-a invaluit trupul m-a infierbantat atat de tare incat am zacut doua saptamani la pat, fara sanse mari de izbanda. Doctorii n-au avut ce-mi face. A trebuit sa-i rog, sa-i implor, sa-i dau afara din casa sa ma lase in pace. Am supravietuit totusi. Apoi, te-am cautat. Si ce chin, ce dor, ce vise desarte mi-am facut, cum mi-am naruit toate sperantele... pana te-am gasit.

 Pana cand ochii ni s-au intalnit. Pana cand viata in mine a revenit, plina de dorinta. Focul inimii iar s-a aprins, ochii mi-au iesit din orbite si in spatele lor puteai sa-mi vezi craniul pe care statea imprimata imaginea ta. Doar pentru tine aveam ochii, gura si nebunia. Inca ardeam, dar ardeam mocnit, suficient cat sa-mi tina sangele in miscare. Ma taram dupa tine acolo unde mergeai tu. Voiam sa fiu cu tine zi si noapte, noapte si zi. Innebuneam atunci cand nu puteam fi cu tine, acolo unde erai tu, unde voiam sa fiu si eu...

 Asta pana cand ai vrut sa fugi de mine, sa scapi... inteleg, te sufocam. Dar te-am prins, intr-un final si cu o miscare sigura si scurta ti-am luat ce aveai mai de pret: aripile. Voiam sa zburam, visam ca suntem pe un nor si amandoi plutim spre viitor, visam ca vom ramane amandoi, visam...

 Tu insa ai vrut sa zbori mai sus decat mine, decat pot eu sa zbor... Ai vrut sa fugi pe un alt nor, insa eu te-am prins, te-am incatusat in lanturile mele grele si cu mainile mele ti-am frant aripile...

 Iar acum...

 Acum sunt ca un caine rau, insetat de sange. Inlantuit si ascuns de ochii oamenilor, intr-un colt. Imi masor zilnic cusca si trag de lantul gros de fier in speranta ca intr-o buna zi se va rupe. Ma hranesc zilnic cu o bucata din cadavrul tau... ai intrat demult in putrefactie, dar nici ca-mi pasa. Acum esti aici, acum esti cu mine. Pentru totdeauna...

 Pentru totdeauna al tau,
 Asa cum si tu esti a mea.>>