Despre sexul protejat

Evident ca n-o sa vorbesc despre prezervative sau alte metode contraceptive. De fapt, nici macar n-o sa vorbesc despre sex. O sa amintesc de el de cateva ori. Dar, cum am spus intr-o postare anterioara, sexul vinde, da bine pe ecran si atrage atentia multora. E bine sa-l ai langa tine ca un aliat, nu sa-l inlaturi pentru "curatirea sufleteasca".

Exista doua sexe: tare si slab. Masculin si feminin. N-o sa scriu despre barbati. Din doua motive: unul ar fi ca nu ma intereseaza si al doilea ca nu fac subiectul acestui text. O sa vorbesc despre femei, despre sexul slab. Recunosc de la bun inceput, sunt misogin si feminist in acelasi timp. Sunt defect, omorati-ma cu pietre, puneti-ma la zid si impuscati-ma, da' eu nu ma schimb.

Mi se pare gresit sa spunem despre femei ca sunt sexul slab. Acum am activat modul "feminist convins". De ce? Pentru ca pot face mult mai multe decat noi, pot suporta durerile facerii, pot controla barbatii destul de usor (asta da vor),pot sa... hopa! Cum adica ne pot controla pe noi, barbatii? Pe noi, orgoliosii fara seaman? Neah, pe mine nu ma controleaza nimeni. Sau o fac fiindca asa vreau eu, nu ca poate ea...

Prosteli masculine. Barbatii sunt prosti, asta e clar. La modul ca se "simplifica" toata "desteptaciunea" lor atunci cand o femeie apare prin preajma. Devin alte fiinte. Unii sunt porci, iar altii devin niste cavaleri. Dar si porcii poarta o mantie a cavaleriei, insa in felul lor... porcos. Si atunci sexul slab devine sexul protejat. Asa ca iata si explicatia mult asteptata a titlului.

De ce le protejam pe femei? Din cauza instinctului sexual? "Daca vede ca am grija de ea, poate pica diseara la pat" ? Ma-ndoiesc. Sa fie instinctul de "cavaler in armura", care brusc revine in simturi? Se poate. Dar de ce? Ca sa faci impresie buna ei? Mai degraba celorlalti. Sa fie un instinct de parinte? Patern? De tata? Cel mai probabil. Le protejam pe femei fiindca le vedem ca fiind slabe (fizic, vorbesc) si ne cunoastem bine ratiunea de barbati. Argumentul cel mai solid al unui barbat in fata unei femei este pumnul. Pe de alta parte, in antiteza, argumentul cel mai solid al femeii este tacerea. Si asta fiindca de obicei nu prea are ce sa spuna, dar e alta discutie deja.

Nu sunt de acord cu asta. Nu au nevoie de protectia asta camuflata. Se invata prost femeile. Stiu ca pot face orice, in cadrul societatii, fiindca la un moment dat, cineva, din multime, un cavaler alb, le va lua apararea. Si tot ce trebuie ele sa faca este sa aduca argumentul feminin in joc. Tacerea e sfanta, e de aur, e feminina. Lasa-i pe altii sa se bata si tu pleaca ca o "virgina nevinovata" din mijlocul unui "scandal" iscat de tine. Evident ca nu sunt de acord cu violenta. O urasc din tot sufletul, si cum spunea Asimov: "Violenta este refugiul omului incompetent". Asa ca supremul "argument masculin" ar trebui sa dispara din orice conversatie civilizata. Dar tare mi-as dori ca atunci cand port o discutie civilizata cu o femeie sa aduca argumente logice in discutie, insa e o dorinta ascunsa. Tacerea nu ajuta cu nimic, nici pe mine, nici pe tine, Femeie. Totusi...

De ce protejez eu femeile? De ce devin un cavaler in armura alba? De ce devin, brusc, parinte, tata a acestora atunci cand un alt "smecher" ii face "curte" fara voia ei? Da, eu am instincte de parinte. De tata. Da, imi place sa pozez in "cavalerul alb calare". Pentru orgoliul meu, pentru placerea ei si admiratia societatii...

Si totusi, sunt un ipocrit. Fiindca ma intreb "de ce?" si ma plang, cum ca n-ar trebui protejate, fiindca se descurca singure, iar singura metoda de interventie a unui "cavaler" ar trebui sa fie atunci cand argumentul suprem al barbatului capata viata in incaperea in care are loc schimbul de... argumente. Dar totusi, le iau apararea. Fara vreun motiv ascuns (desi ele isi imagineaza altceva, de cele mai multe ori). "Domnisoara e o finuta" si eu un badaran ca nu-mi vad de ale mele.

N-o sa incetez sa le iau apararea, dar n-o sa le mai numesc sexul slab. O sa le numesc "sexul protejat".

"Meeting Evil"

Am auzit ca trebuie sa apara, pe ecrane, un film interesant. "Meeting evil". Din distributie fac parte Samuel L. Jackson, Luke Wilson si o gagica misto rau, Peyton List. Irelevanta treaba cu gagica, da' da bine la text (sexul vinde). Filmul prezinta aventurile ciudate ale unui agent imobiliar fara succes, familist convins (si nu prea, o sa vedeti de ce), care se "intalneste" in mod premeditat cu un ciudat, un nebun fara discernamant (la prima vedere), da' care al naibii e asa de subtil (si metafizic) incat inca de la inceputul filmului pricepi calea pe care o alege sa mearga filmul. "Free your mind" --- "Set yourself free". Tre' sa fii complet idiot sa nu intelegi ideea filmului. Sau sa nu fi vazut pe tata lor: Fight Club.
Nu ma intelegeti gresit, actorii fac o treaba, filmul e fain, merita banii. Evident, nu l-am vazut la cinema. Caile... Domnului sunt multe, iar eu le prefer pe alea scurte si (cat de cat) sigure.
No, d-apai care-i frustrarea mea? Frustrarea mea e ca sunt un frustrat nenorocit si trist. De ce? Fiindca-mi cumpar tot catalogul IKEA intr-un an de zile nu fiindca am nevoie, ci fiindca marile corporatii imi hranesc mintea cu ideea ca am nevoie de toate acele lucruri. Tyrell Durden a fost cel mai bun mesager Anti-Ordinea-Mondiala-de-Azi-pe-care-personal-nu-dau-doi-bani, dar de care sunt strans legat de ea.
Ok. Tipul din filmul "Meeting evil" are o viata banala. O sotie, doi copii, un job banal, mult prea mult bun-simt (cu "fetis pe politeturi", ca sa citez un amic), o amanta interesanta (gagica de care scriam mai sus) si nu prea, iar in felul lui "saracios" spiritual, isi duce existenta inutila mai departe si creeaza confortul necesar societatii. Acela de a munci pentru ea si a perpetua specia pentru a da nastere altor sclavi sortiti unei vieti subjugate. De cand face cunostinta cu respectivul "Mesia personal", intalneste numai persoane ciufute si puse pe scandal, intr-un orasel asa de dragut pana atunci. Toata lumea il ia la misto, peste picior, il ameninta cu moartea si nu numai. Da, am zis bine. Samuel L. Jackson vrea sa fie Mesia lui Luke Wilson. Vrea sa-l aduca la viata. Cam ce face Tyrell Durden in "Fight Club" sau The Joker in "The Dark Knight". Cu pumnii, cu pistolul la tampla, cu rani, sange si multa frica. Eliberarea prin frica si capatarea de curaj care te va elibera. Catharsis prin violenta, cum ar veni. Viata merita traita de voi, oameni buni, nu de companiile care vor sa va sclavageasca... beti alcool, violati femei, omorati sclavii, chestii d-astea de rutina.
Problema mea? M-am saturat de filmele astea manifest. Sunt un frustrat fiindca stiu ca oricat as incerca sa ma impotrivesc, ca in film, sa fiu un Sam Jackson, un Tyler Durden al cunostintelor mele, societatea va da cu mine de pamant de nu ma vad. Da, mi-a ajuns. Am inteles de prima data, am incercat sa fac ca voi (si a mers, pentru o vreme). Inteleg si acum ca rolul meu in societate e bine definit si ca e "their way or the highway", dar...
Stiu ca o sa spuneti ca "Nu, se poate si altfel...". Ei bine, fiti realisti. Se poate altfel cand ai cateva sute de milioane de dolari sau euro in buzunar sau in banci si-ti permiti "arogante" (iertati-mi limbajul de cartier) in care sa te imbraci in niste zdrente si sa raspunzi la un Nokia 3310, ca oricum ai tot ce-ti trebuie (casa, masina, ai vazut deja lumea, etc.). Nu mai trebuie sa demonstrezi nimanui nimic, ci altii trebuie sa-ti demonstreze tie. Altii care-ti vor banii, evident, vor sa scape de sclavie, vor sa fie undeva in afara sistemului.
Daca m-as impotrivi, in starea in care sunt acum, societatii, sistemului, as ajunge la stiri ca nebunul care sta in padure, se inveleste cu cartoane si se bate cu ursii la fel de flamanzi ca si mine, cantand "Sa mergem in padure/ Sa culegem fragi si mure".
Dragi producatori de filme, ideile voastre sunt bune, doar ca... omiteti un lucru. Nevoia omului. Nevoile lui. Reale sau artificiale. Naturale sau, iarasi, artificiale. Nu mi-e greu sa fiu "liber" asa cum spuneti voi. Dar s-ar putea sa raman Liber si Singur. Nimeni nu vrea sa fie singur. Nu cand vrea sa declanseze o revolutie sociala.