Născut și crescut într-un sistem bolnav precum cel din România zilelor noastre, nu pot să nu privesc cu circumspecție aceste evenimente și să nu mă-ntreb ce zace "cu adevărat" (ce gând meschin, adevărul), în spatele acestui referendum.
Așa cum știm, Grecia, sau cum am spune mai degrabă, Statul (în mod paradoxal, un termen care definește orice altceva decât ceea ce este și ar trebui să fie acest "stat" într-o democrație, în care se presupune ca statul este chiar poporul însuși), organul reprezentativ al conducerii (că doar vorbim de o democrație veritabilă, în care poporul e suveran), a pus în prealabil o altă problemă mai stringentă ce vizează direct individul: lipsa banilor. În condițiile în care te declari falimentat, ca... Stat (care nu este poporul, ci acel grup de oameni ce reprezintă poporul și interesul acestuia, dar care, ciudat lucru, conduc poporul, nu invers) nu mai poți acorda salariile către pensionari și angajați ai instituțiilor de stat (către toți cei care fac apel la bugetul de stat, practic), ești totuși capabil să organizezi un referendum care necesită resurse. E ca și cum eu, ca individ, declar sus și tare că nu am bani pentru a-mi plăti datoriile către cineva anume, dar găsesc, printr-o minune (fiindcă nu-mi doresc să mă mai împrumut la altcineva, să-mi fac și mai multe datorii) o modalitate de a organiza o petrecere caritabilă (care costă) din care, atenție, nu caut să găsesc oamenii dispuși să-mi plătească datoriile, ci o fac doar pentru a-i întreba "e bine dacă nu mai vorbesc cu X, la care am datorii și nici nu i le mai plătesc?". Nu acuz pe nimeni de nimic aici, doar nu ezit să mă minunez de forța pe care Grecia-Stat o are pentru a organiza un referendum care costă resurse (fie ele puține, fie multe, dar care atunci când nu le ai, costă dureros de mult) importante, iar Grecia-Poporul este de acord cu el într-un mod inconștient. Nu folosesc în mod ostentativ cuvântul "inconștient", ci doar remarc inconștienta de care dă dovadă Grecia-Popor. Înainte de organizarea acestui referendum trebuia organizat în prealabil un referendum prin care Grecia-Stat să întrebe poporul dacă este de acord cu acest referendum. Desigur, exagerez, doar pentru a evidenția neajunsurile sistemului democratic în sine.
Fiindcă Ion, individul, cel din popor, când vede asemenea manifestări ale democrației, se aprinde și agită mai tare decât un copil atunci când este întrebat de părinți (spre amuzamentul acestora): "tu ce părere ai?". Ion se simte puternic. Se simte democrat. Simte cum toată democrația îi curge prin vene Dar Ion nu conștientizează că o dată cu puterea vine și responsabilitatea. Ion, la întrebarea "ți-ai pus problema cu ce bani organizează grupul reprezentativ referendumul?", va ridica din umeri și va spune "nu știu, nu e treaba mea, eu mă duc să votez". Însă o să fiu generos. O să-l trezesc pe Ion din somnul ignoranței. O să-l trimit pe Ion să piardă o zi din viața lui ca agent participant în mod activ al referendumului. O să-l trezesc la 5 dimineața ca Ion să fie "fresh", la 6 dimineața, în secția de votare, când se deschid urnele. O să-l fac pe Ion un cetățean model: îl țin treaz de la 6 dimineața până la orele 3 dimineața, a doua zi, când se închid secțiile de votare și-l trimit acasă abia după ce am confirmarea că toate voturile s-au numărat, iar Ion va face acest lucru în mod voluntar, fără să aștepte sau să ceară vreo recompensare pentru efortul lui. Că doar e în interesul lui, ca să nu mai spun că e datoria lui, de cetățean. Îl voi face pe Ion un erou al democrației: îl chem de acasă cu foi de hârtie, cu pixuri, luate din banii lui proprii (oricum un referendum este organizat din banii publici, deci din banii lui Ion, numai că Ion nu e conștient de asta, ca doar nu e el care se duce la librărie sa cumpere pixuri și coli plătite direct din portofelul lui - toate acestea sunt luate din bani pe care Ion nu-i mai pune la socoteală, că oricum nu-i vede niciodată, sumele fiind doar niște cifre înscrise pe fluturașul de salariu, deci nu sunt banii lui Ion), pe care să facă listele de votare și să ofere lumii foi pe care să-și poată aplica ștampila (de care tot Ion va avea grija să o facă la magazinul de ștampile).
Ion, în acest moment. deține puterea absolută. El și restul poporului. Fiindcă nu doar Ion trebuie să vină cu cele necesare de acasă. Maria va aduce mâncarea și Gheorghe băutura. E datoria fiecăruia fiindcă e în interesul lui, ca cetățean și deținător de putere într-un stat democratic. Iar restul sunt obligați să participe la vot, că doar referendumul acesta este pentru și despre popor. Asta într-o lume ideală. Într-o lume în care 62% din votanți nu decid pentru restul de 38% care au zis că e mai confortabil să nu iasă din casă, că doar toți sunt cetățeni ai acelui stat și toți dețin, așa cum am spus deja, puterea. Într-o lume în care din cei 62% dintre cei care și-au exercitat puterea, 61% dintre ei nu decid pentru o cantitate deloc neglijabilă de 39% (e ca și cum opinia lor nu ar conta, dar sunt aproape jumătate dintre cei care au ales să-și exprime părerea - cu ei ce facem?) și referendumul se va reorganiza pana când o majoritate covârșitoare de cel puțin 90% va da, într-un glas, același răspuns.
Votul este întotdeauna o treabă de compromis. Ești pus în fața unei alegeri sumare, care se presupune că reprezintă decizia ta. Să presupunem că Ion trebuie să decidă viața unui om. Pe cea al lui Vasile. Vasile este un ucigaș. A ucis când a ieșit la furat. Vasile este, deci, și hoț. Un paria al societății. Statul propune uciderea lui. Poporul decide. Ion, care este o ființă umană și rațională, decide să se abțină, fiindcă așa considera el că e normal, prin absența la vot. Nu poți decide viața unui om întrebând niște inconștienți dacă acesta trebuie sau nu pedepsit prin ucidere pentru crimele făcute. Însă poporul e suveran. Poporul e zeu. Ion nu votează. Dar 62% dintre oamenii care se duc la vot decid și pentru el, fiindcă Ion este anti-democratic. Ion este factor decizional și în ciuda faptului că viața are mai mult tonuri de gri și nu pendulează între alb și negru, Ion este ignorat. 38% din 10 milioane de indivizi cu drept de vot înseamnă 3,8 milioane care decid să se abțină cu privire la problema dată. 61% dintre cei care au votat să-l ucidă pe Vasile din acei 62% care și-au exercitat dreptul de vot reprezintă, în cifre, mai puțin decât cei care au dorit sa se abțină. 3,782,000 față de 3,800,000 sunt mai puțini cu 118.000 de indivizi și totuși, aceștia decid viitorul lui Vasile. La revedere, Vasile. Dar trecem peste. Ion n-a votat, e inconștient, e și viitorul lui în joc și el refuză să-și exercite dreptul de cetățean al patriei democratice. Ion e ignorat și va trebui să sufere consecințele.
Ce vreau sa remarc în rândurile scrise mai sus e că Ion nu e conștient. Ion doarme somnul lejer al ignoranței. Al convenabilului. Ion, un luptător înfocat al unor principii care nu-i aparțin în totalitate, dar le ia de bune fără să le chestioneze, și le însușește ca o stare naturală a ființei lui, iar la întrebarea "de ce ai reacționat cum ai reacționat?", Ion răspunde cu "pentru ca așa trebuie, așa e normal și așa am fost învățat". Așa să-i ajute Dumnezeu lui Ion, că doar asta mai lipsește din ecuație, factorul divin, incontrolabilul.
Cu toate acestea, poporul merge la vot. Își pune ștampila și în funcție de rezultatele obținute, rezultate ce reflectă dorința majorității (majoritate decisă într-un mod, aș spune, cel puțin ciudat), deciziile vor fi aplicate. Nu pot să nu remarc cum (de data asta ca individ, dintr-o perspectivă strict personală), mi-este jignită inteligența, fiind pus în fața unei întrebări la care trebuie să răspund cu Da sau cu Nu. E ca si cum cineva ma întreabă, în legătură cu viitorul meu, "vrei să alegi meseria asta?", iar eu trebuie să răspund cu Da sau cu Nu și in funcție de răspunsul meu, porțile instituției care are nevoie de acel serviciu să mi se deschidă sau nu, fără a mi se oferi alternative sau să mi se dea voie sa vorbesc ("nu, pentru că eu îmi doresc să fac asta, abilitățile mele demonstrând că sunt capabil de așa ceva"). Dar ăsta sunt eu. E de înțeles că nu poți întreba 10 milioane de oameni "care este părerea ta cu privirea la problema asta?" și apoi să organizezi un referendum cu 10 milioane de întrebări la care fiecare individ să răspundă cu Da sau cu Nu... Ideea e că poporul nu deține controlul. E doar o iluzie. E un spectacol. E circul din viața mea și a lui Ion. E ce are nevoie fiecare din noi: să simtă că EL deține puterea, controlul și că-și manifestă puterea în mod democratic, prin referendum. Iar asta o facem doar ca să primim și pâine, că de circ am avut deja parte.
Asta pentru că Ion încă doarme. Ion rămâne cetățeanul turmentat. Hai să-l trezim iar pe Ion. El e de acord sau nu cu privire la problemă și își alege în mod absolut conștient decizia, în funcție de tăria de caracter al acestuia și de informațiile care îi sunt oferite (sau nu) și pe care, ca un cetățean model ce este, Ion le-a recitit până le-a înțeles perfect și cunoaște toate avantajele și dezavantajele alegerii lui. Alege, într-o societate bolnavă precum a României, răul cel mai mic. Lucru care da dovadă de o inconștiență crasă. Cum să te mulțumești și să te declari mândru că "din toate relele, l-am ales pe cel mai mic"? E absurd. E ca și cum te-ai însura cu o femeie pe care nu suporți, dar îți spui în sinea ta că "5 ani vor trece repede și voi putea divorța imediat după". Și te bucuri. Te culci la loc. Doar ce ai terminat cu referendumul și ești obosit. Ai consumat energie.
Se mai pot întâmpla și cazuri în care Ion votează cu Da sau cu Nu fiindcă așa i-a zis Gheorghe că e bine. Fiindcă Ion nu s-a informat, dar pe scara lui de valori personale, Gheorghe e un tip citit și mai deștept decât el. Gheorghe are dreptate. Ion votează cum îi spune Gheorghe și e mulțumit de alegerea lui, crezând că părerea lui Gheorghe e de fapt părerea lui. Fiindcă Ion e slab. Gheorghe profită, în mod conștient sau nu și indiferent dacă are sau nu dreptate, dacă opinia lui este cea corectă, bună și care va aduce rezultate favorabile poporului și, implicit, lui Ion. Dacă Gheorghe are dreptate, Ion se bucura. Ion se mândrește că a mers la vot și că (aparenta) părerea lui a contat și că "uite ce bine am făcut eu țării". Dar Ion se mai și trezește uneori. Uneori prea târziu. Își dă seama că nu a fost cu adevărat părerea lui, ci a lui Gheorghe. Dar Ion e deștept. Nu va da vina pe Gheorghe pentru alegerea făcută în mod inconștient la data referendumului... sper...
Mă repet: nu acuz pe nimeni de nimic. Ba chiar salut modul de manifestare al Greciei în mod cât mai democratic cu putință și sunt de acord, într-o anumită măsură, cu ce au făcut. Nu voi intra în detalii cu problemele Greciei, fiindcă nu aceasta e problema disputată aici, ci modul de manifestare al democrației prin referendum, prin vot.
Mă-ntreb însă, până la urmă, dacă se va ține cont de decizia poporului. Fiindcă deși poporul decide "Da" sau "Nu", nu poporul, nu Ion sau Gheorghe aplică decizia. Tot Statul o va face, fiindcă așa i-a "dictat" poporul. Asta dacă o va face. Dacă nu, se vor mai organiza referendumuri până când poporul va "înțelege" cum trebuie să voteze ca să fie "bine". Asta dacă nu se vor face "lucrări pe la spate și ascuns de ochii poporului, însă în beneficiul acestuia". Dar să presupunem că toată lumea se ține de cuvânt și că poporul va câștiga sau va pieri, cum se spune, ca orice pasăre, pe limba lui/ei.
Cui îi aparține de fapt puterea? Greciei-Stat sau Greciei-popor? Un joc continuu de predare a puterii aparente, a iluziei de putere decizională, care, într-un final, nu poate fi decât amuzant pentru cei care-l joacă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu