Cel mai tare apreciez la viata faptul ca-i finita. Nimic nu poate bucura un suflet mai tare decat moartea lui. Scaparea e mantuire in ochii patimasului. Si cum toti patimim intru aceasta existenta.
Daca am fi bionici, n-am mai avea nevoie de casti pentru a asculta muzica. Muzica ar fi in noi, dar bagati de seama! Tot ce vom mai asculta atunci vor fi clickurile emise de schimbarile tensiunii electrice.
Sa fie saracia un motiv de bucurie al crestinismului?
Iubirea ca o stare reflexiva. Nu-l iubesti pe celalalt, ci pe tine prin celalalt.
Poarta-ti pacatele cu mandrie, caci ele te reprezinta mai bine decat faptele de bine.
Rationamentul crimei... ma intreb ce poate fi rational intr-o crima.
Este suficient sa-i studiezi pe Kant si Aristotel pentru a avea o formare filosofica? E bine sa-i pui in contrast pe cei doi? Atat de multe minti luminate si totusi ne rezumam doar la doi indivizi: Aristotel si Kant.
Dumnezeu n-a murit. L-au omorat preotii astia care spun ca-i poarta harul. L-au facut dintr-un simbol al piosului si neprihanirii intr-un martir, un stindard al cersetoriei autorizate. Vorbim de milostivenie, dar ne agatam doar de ideea de intr-ajutorare. Nu mai exista dusmani de iertat. In razboaie, armele sunt sfintite impreuna cu purtatorii lor.
Unde sunt oare filosofii valorosi de astazi? Stau inchisi in spatele usilor inchise, buchisand cartile sau sunt niste postaci dependenti de Internet? Sper doar sa nu-i gasesc pe bloguri, ci in continuare sa-mi ofere mirosul de celuloza alaturi de ideile lor minunate.
Am in minte mereu imaginea unui copil care sta in fund, pe jos, indiferent de locatie, fie ca e in casa părintească, pe nisipul unei plaje sau pe iarba unui parc. Sta si se joaca singur cu jucăriile lui. Se întoarce spre mine si-mi zambeste nevinovat, asa cum ii este mintea si sufletul. Apoi, nu stiu cum, dar cineva sau ceva ii strica jucăriile. Iar tristetea lui, acel moment in care... doar se uita spre tine, cu ochii inlacrimati, capul usor plecat... îmi rupe sufletul. Însă, eu cred ca in acel copil, ne regăsim toti, intr-un mod sau altul. Detest sa fiu acel copil care, trist, sta in nisip cu jucăria stricata. Îmi rupe inima-n doua.
Ma uit la Eminescu si ma-ntreb de ce-l ridica toti in slavi. Oameni de cultura, oameni simpli, aproape toti îl amintesc ca un mare erou. Nu mai sunt impresionat de acest om. Apoi, îmi dau seama de ce o fac toti ceilalti: cineva trebuia tarat prin noroi, iar Eminescu este omul cel mai potrivit pentru asta.
Citesc pe largul internet o multime de gânduri frumoase scrise de oameni frumosi. Apoi mă uit la "Carnetele" lui Camus si cu regret ma-ntreb: unde vor dispărea toate aceste gânduri când internetul va înceta sa mai existe?
Îmi place sa gust din sfarsit ca mai apoi sa mă las cuprins de febra cunoasterii începutului. Am nevoie de un gând finit pentru a afla drumul anevoios care a dus la acel gand.
Mândru ca sunt român. De ce as fi? Pana si pe Cioran si Eliade, care sunt bunurile noastre de pret a trebuit sa-i traducem in limba romana.
La început eram fascinat de sunetul orasului. Larma urbana mă inspira. Cu timpul m-am obisnuit cu el si plictisit in acelasi timp de acelasi fond sonor. Asa ca l-am înlocuit cu sunetul muzicii. Ma simteam inspirat pana cand am ajuns sa cunosc fiecare nota muzicala si fiecare vers încât mi-a dispărut iar inspiratia care mi-o oferea muzica. Asa ca m-am întors iar la sunetul agitat al orasului.
Amuzanti sunt oamenii. Se arata stupefiati de motivele enumerate atunci cand ma declar obosit sa fiu sociabil, dar cand sunt invocat de catre ei si-i deranjez cu felul meu natural, îmi dezvăluie ca adevăratul motiv pentru care sunt invitat este dintr-o obligatie de neinteles si un sentiment de sila, nu din plăcere, asa cum isi sustin initial invitatia. Un soi de "noi te-am chemat sa faci parte din grupul nostru, dar trebuie sa respecti regulile noastre daca vrei sa "ramai". Si ii refuz in faza initiala, dar ei insista. Atunci mă simt obligat sa dau curs invitatiei, dar nu dau acceptul in mod tacit al respectării regulilor grupului. Iar atunci cand le depasesc zona de confort, se simt indignati, desi se bat cu pumnul in piept ca fiind oameni liberi si rationali. Joaca-te cu mintea lor si-i vei impresiona. Joaca-te cu emotiile lor si vei pierde. Ce stupid. Sinceritatea este respectata doar la nivel de idee, la general. Individualul sincer este grav faultat si întotdeauna respins cu ura. Sincer prin felul de a fi.
