miercuri, 12 februarie 2014

"Lazar, ridica-te!"

 Articolele de tipul acesta -> https://medium.com/life-learning/2a1841f1335d mi se par nu doar inutile, dar si plictisitoare. Fiindca sunt prea multe. Si cine mi-ar spune ca poate din multitudinea aceasta de articole poate careva se va ridica de pe scaunul lui si va face ceva cu viata lui. Da, asa e. Sigur va fi cineva care le va lua de bune. Sigur se va ridica si va face ceva... primele 5 minute. O saptamana, maxim, si asta ca sunt generos cu timpul altora. Lenesul ramane lenes pana moare.
 Dar adevarul e ca oamenii care chiar vor realiza ceva cu viata lor nu asteapta sa citeasca articolele astea. Deja fac ceva. Mircea Eliade la 26 de ani era doctor in filosofie. Acum peste 50 de ani, cand multi ar spune ca sistemul era altfel, scoala - scoala, desigur, iar societatea era alta, care crestea valori adevarate. Ne imbatam cu apa rece. Erau la fel. Nu-i neg meritele lui Eliade, in fond, cel mai mare istoric al religiilor din lume, dar la 26 de ani, doctoratul lui valora ceva mai mult decat un zero absolut. Tot trebuia sa se chinuie cu viata si societatea moderna, care-l manca de viu. Un titlu onorific, pe care nici macar el nu l-a recunoscut. A ramas profesor la catedra de filosofie.
 De cand se invarte pamantul, in societatea umana se invart aceleasi tipuri de oameni. Liderul, lenesul, fricosul, hotul, etc. Si care reactionau acum 2000 de ani la fel cum reactioneaza contemporanii nostri. Nu ma credeti? Cititi operele lui Caragiale. Au peste 100 de ani si reprezinta fidel societatea acelor ani. Traspuneti apoi operele in ziua de azi si numiti diferentele.
 Si care-i treaba cu cititul? De ce se pune atat de mult accent pe citit? De acord, cartile ajuta. Pe unii ii desteapta, pe altii ii inspira, etc. Dar nu cititi, oameni buni, in locuri publice si aglomerate. Gen metrou. Epic. Scuza cu nu am timp, dar macar fac ceva e la fel de buna ca lamentarea fata de locul de munca. Nu-mi place munca, dar nici nu-mi dau demisia, ca leafa-i buna. Nu evoluati in felul acesta. Am incercat si eu sa citesc in transportul public. Intre 2 conversatii proaste si scrasnitul rotilor, in afara de seria cartilor Amurg, altceva nu prea poti citi. Hai, fie de la mine, ca doar am zis ca sunt generos. Merge si o Sandra Brown, editie de buzunar. Faceti treaba ca lumea, oameni buni. Nu va mai multumiti cu jumatate de treaba facuta.
 Dar, pana la urma, ne meritam locul. Mediocritatea ne mananca. Si ipocrizia, intelectuala de aceasta data. Nu te dai mare cu BMW-ul pe care-l ai, ci cu Tratat de istorie a religiilor, editia a 2-a, pe care te chinui s-o digeri intre Unirii si Timpuri Noi. Tot epifanie ramane ce faci tu. Lipseste semnul crucii din ecuatie, dar doar o minune te poate ajuta sa intelegi ceva din lectura ta. Ca, pana la urma, peronul e pe partea dreapta. Asta cu o voce suava, calma si cristalina. Si mai sunt si olimpicii de profesie. Care citesc fiindca asa au auzit ei ca e bine si "abia astept sa termin cartea asta, ca ma mai asteapta 3 acasa". Nu e competitie. Poti citi o carte pe luna... doar una. Si s-o digeri. Apoi sa te apuci de alta...
 Asa ca oamenii care chiar vor realiza ceva cu viata lor, o vor face, fiindca au chemarea. Genialitatea e in gene. Te nasti cu ea. Si astfel intri in istorie. Restul sunt povesti de adormit copii, bune de citit in metrou.